A adus partea cealaltă

”DAR un om numit Anania a vândut o moşioară, cu nevastă-sa Safira, şi a oprit o parte din preţ cu ştirea nevestei lui, apoi a adus partea cealaltă şi a pus-o la picioarele apostolilor. Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?” Faptele Apostolilor 5.1-3

Mulți se întreabă, ce legătură are Duhul Sfânt cu ofrandele mele? Vom vedea.

Cartea Faptele Apostolilor arată lucrările Duhului Sfânt în viața primilor creștini. De la început, când Domnul Iisus a poruncit ucenicilor Lui să nu plece din Ierusalim până în ziua în care aveau să primească Duhul Sfânt, deja vedem acolo sacrificiul celor ce au fost în Cenaclu.

Dintre toate orașele din Israel, Ierusalim era cel mai periculos loc unde ucenicii puteau sta în zilele de după moartea Domnului Iisus pe cruce. Știau că atât soldații romani cât și liderii iudei vânau ucenicii lui Iisus pentru a eradica odată pentru totdeauna ”secta Nazarineanului”. Dar Iisus a poruncit ucenicilor să rămână exact în Ierusalim. Adică, să își riște propria viață.

Și în Ziua Cincizecimii, ce era Sărbătoarea Primelor Roade, Duhul Sfânt s-a pogorât peste ei. Din 365 de zile din an în care Duhul Sfânt putea să se pogoare, a venit exact în ziua în care poporul aducea primele roade pentru Dumnezeu. Coincidență? Nu. Mesajul a fost clar: Duhul Sfânt doar vine peste cei ce Îl pun pe Dumnezeu pe primul loc în viața lor.

Dar unul din faptele cele mai marcante care ilustrează relația între ofrandă (simbolul dăruirii vieții ofrândantului) și Duhul Sfânt s-a întâmplat în capitolul 5. Merită să se citească până la capitolul 11.

Anania și Safira, împinși de lăcomie și de lipirea față de bani, au reținut o parte din vânzarea proprietății lor, și au adus o parte pentru a oferi ca ofrandă pentru apostoli. Rezultatul a fost dezastruos: în loc să fie plini de Duhul Sfânt, Satana le-a umplut inima. L-au mințit pe Duhul Sfânt. Și și-au pierdut viața, proprietatea, banii și mai rău – mântuirea.

Mulți nu primesc Duhul Sfânt pentru că doar oferă o partea din viața lor pentru El. Și acest lucru se reflectă prin ofrandele lor pe Altar.

Anania și Safira au fost orientați că nu era necesar să facă acel lucru. Mai bine ar fi fost să nu fi promis nimic. Ceea ce au făcut se poate compara cu faptul de a se căsători cu cineva ce face jurăminte de iubire și după trădează. Mai bine ar fi fost să nu se căsătorească.

Dumnezeu nu S-a oferit pentru noi ”în parte”. Să nu vă gândiți că vă va da Duhul Său dacă dvs vă veți dărui Lui doar ”în parte”.

A colaborat: Episcopul Renato Cardoso

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *