A lipsit un nume în genealogie

”Și Salmon a născut pe Boaz din Rahab; și Boaz a născut pe Obed din Rut; și Obed a născut pe Isai. Și Isai a născut pe David, împăratul; și David, împăratul, a născut pe Solomon din cea care a fost soția lui Urie. Matei1.5,6”

Cât de mare este onoarea de a avea numele în genealogia Domnului Iisus. Un privilegiu pentru puțini. Totuși, dacă privim cu atenție, vom observa că lipsește un nume, al Batșebei, fiica lui Eliam, mama lui Salomon.

Numele lui Urie, soțul ei ce a murit, a fost menționat, dar numele lui Batșeba nu. Ea a făcut parte din genealogie, dar nu a avut numele scris în ea.

De aceeași formă, mulți chiar au făcut parte la formarea lui Hristos în viețile a sute de mii de persoane ce au fost mântuite, dar ei înșiși nu au avut numele lor scris în Cartea Vieții.

Sunt aceia ce, literalmente, au sacrificat ani din propria viață. Au abandonat visele lor, proiectele lor persoane și s-au lăsat incluși în Proiectul lui Dumnezeu, în Lucrarea Lui de mântuire.

Spre exemplul apostolului Pavel, au simțit durerile nașterii zi și noapte, până ce Hristos a fost format în cei mântuiți (Galateni 4.19), dar din nefericire, din mai multe motive ce nu justifică, nu au avut numele scris în Cartea Vieții. Adică, chiar au salvat pe alții, dar ei înșiși nu au fost salvați.

În aceste momente, mulțumită Duhului Sfânt, ne aducem aminte încă odată de Cuvintele Domnului Iisus:

”Căci ce i-ar folosi unui om dacă va câștiga întreaga lume și își va pierde sufletul?” Matei 26.26

Niciodată nu putem uita că cel ce a fost mântuit, a fost mântuit pentru a mântui pe alții și pentru a se menține mânuit până la sfârșit.

A colaborat: Episcopul Djalma Bezerra

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *