Casatorie Perfecta

Dumnezeu caută oameni de credință, care să se alieze cu El și să-și unească forțele cu puterea Sa, ca, prin ele, să-Și instaleze Împărăția în inimile celor pierduți.

Cel Atotputernic știe că puterea umană este nesemnificativă.Totuși, El dorește să o întărească cu Puterea Sa.

El nu cere merite, abilitate sau talente, ci să fie ascultători și cu caracter. Slujitori buni (ascultători) și credincioși (caracter), ca să coopereze cu El la mântuirea sufletelor pierdute.

Din acest motiv, Domnul Iisus botează cu Duhul Sfânt. Fără Duhul Dreptății este imposibil  ca omul să predomine peste împărăția nedreptății din această lume.

El nu cere inteligență, abilitate sau studii academice. Nici vorbă! Oricine, oricât de fragil, debilitat și asuprit ar fi, în fine, nevoiaș, este invitat să se alăture cu ultimele puteri care i-au mai rămas și să facă un legământ, o alianță sau căsătorie cu Duhul Său.

Cine acceptă această provocare va fi privilegiat cu ungerea completă a Duhului Atotputernic.

Dar Dumnezeu a ales lucrurile prostești ale lumii ca să facă de rușine pe cei înțelepți; și Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să facă de rușine pe cele tari. Și lucrurile josnice ale lumii și cele disprețuite, Dumnezeu le-a ales; și cele care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; Așa ca nicio carne să nu se laude înaintea lui.” 1 Corinteni 1: 27-29

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *