INTENSITATEA NU SE AUDE, CI SE VEDE!

idensidade

Dacă întrebăm majoritatea persoanelor, toate vor să aibă o nouă viață, o nouă identitate, totuși, puține sunt dispuse să facă ceva pentru asta și cu atât mai puțin s-o caute în mod intens…

Prieten cititor, intensitatea nu se aude, ci se vede! Observați în această statistică: 100% dintre persoanele care Îl caută pe Dumnezeu în Centrul de Ajutor, iau cunoștință de Voința Lui pentru viețile lor, prin intermediul Promisiunilor Sale Minunate și a învățăturilor practice, dar în momentul de a-și demonstra INTENSITATEA în Sacrificiul Voluntar pentru Dumnezeu, participând la campania din Israel, unele arată că sunt și vor continua să fie înșelătoare.  Pe aceste persoane nimeni nu le va putea ajuta, nici chiar Dumnezeu.

Dumnezeu a așteptat decade pentru Iacov, până când l-a văzut că într-adevăr voia și era hotărât să aibă o nouă identitate, prin INTENSITATEA cum el i-a sacrificat pe toți și tot ce poseda și pentru că a luptat cu Dumnezeu!

Când o persoană într-adevăr înțelege importanța și prețul unei noi identități, ea se uită doar la rezultat și atunci luptă cu toată INTENSITATEA, fără să cruțe absolut nimic.

În lupta lui Iacov cu Dumnezeu, nu a existat răgaz pentru odihnă, reflectare, dialog și cu atât mai puțin nimeni pentru ’’a-i da o mânuță’’, un pahar cu apă sau cuvinte de motivare.

Iacov a luptat cu toate forțele sale, pentru că el Sacrificase pe toți și totul, cu INTENSITATE și DETERMINARE, punând propriul sânge în luptă, sacrificând, plin de REVOLTĂ, că el era cine era și nu cine ar fi vrut  Dumnezeu să fie!

Dumnezeu a văzut că Iacov într-adevăr voia o nouă identitate, nu prin cuvintele sale ci prin INTENSITATEA cum el s-a sacrificat și a luptat toată Noaptea aceia.

De aceea, ajungem la concluzia că cei care se uită la rezultatul Sacrificiului niciodată nu vor cruța absolut pe nimeni și nimic! Prezintă totul și pe toți în Sacrificiu Voluntar, mereu într-un mod INTENS!

Acum, drag cititor, poți avea o idee despre ce Dumnezeu așteaptă SĂ VADĂ  de la tine Duminică pe 14 iulie 2013.

 

 

 

 

 

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *