Plan de citire a Bibliei pentru 1 an

”Poporul meu este nimicit din lipsă de cunoaștere” Osea 4:6

Cunoașterea Bibliei este foarte importantă pentru noi toți, mai ales în cele mai dificile momente din viața noastră, deoarece Dumnezeu ne vorbește prin Cuvântul Său. Duhul Sfânt ne da direcție, ne îndrumă și, când trecem prin încercări, El ne amintește de ceea ce este scris în Biblie, de un Cuvânt al lui Dumnezeu care ne va mângâia. Dar o vom aminti doar dacă știm despre asta.

De aceea, am conceput un plan pentru a citi Biblia într-un an. Vei vedea cât de mult îți va transforma viața.

Urmează lecturile de astăzi:

GENEZA 1

1La început Dumnezeu a creat cerul și pământul.
2Și pământul era fără formă și gol și întuneric era peste suprafața adâncului. Și Duhul lui Dumnezeu se mișca peste suprafața apelor.
3Și Dumnezeu a spus: Să fie lumină! Și a fost lumină.
4Și Dumnezeu a văzut lumina, că era bună; și Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric.
5Și Dumnezeu a numit lumina zi și întunericul l-a numit noapte. Și a fost o seară și o dimineață: ziua întâi.
6Și Dumnezeu a spus: Să fie o întindere în mijlocul apelor și aceasta să despartă apele de ape.
7Și Dumnezeu a făcut întinderea și a despărțit apele care eraudedesubtul întinderii de apele care erau deasupra întinderii și așa a fost.
8Și Dumnezeu a numit întinderea cer. Și a fost o seară și o dimineață: ziua a doua.
9Și Dumnezeu a spus: Apele de sub cer să se adune la un loc și să se arate uscatul. Și așa a fost.
10Și Dumnezeu a numit uscatul pământ, și adunarea apelor a numit-o mări; și Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
11Și Dumnezeu a spus: Să dea pământul iarbă, verdeața care aduce sămânță și pomi roditori care aduc rod după felul lor, a căror sămânță este în ei, pe pământ. Și așa a fost.
12Și pământul a dat iarbă și verdeață care aduce sămânță după felul ei și pomi care aduc rod, a căror sămânță era în ei, după felul lor; și Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
13Și a fost o seară și o dimineață: ziua a treia.
14Și Dumnezeu a spus: Să fie luminători în întinderea cerului pentru a despărți ziua de noapte; și ei să fie pentru semne și pentru anotimpuri și pentru zile și ani;
15Și ei să fie ca luminători în întinderea cerului pentru a da lumină peste pământ. Și așa a fost.
16Și Dumnezeu a făcut doi luminători mari: luminătorul mai mare pentru a stăpâni ziua și luminătorul mai mic pentru a stăpâni noaptea; ela făcut de asemenea stelele.
17Și Dumnezeu i-a pus în întinderea cerului pentru a da lumină peste pământ,
18Și pentru a stăpâni peste zi și peste noapte și să despartă lumina de întuneric; și Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
19Și a fost o seară și o dimineață: ziua a patra.
20Și Dumnezeu a spus: Apele să dea abundent ființa mișcătoare care are viață și păsări să zboare deasupra pământului pe fața întinderii cerului.
21Și Dumnezeu a creat balene mari și fiecare viețuitoare care se mișcă, pe care apele le-au dat abundent, după felul lor, și fiecare pasăre înaripată, după felul ei; și Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
22Și Dumnezeu le-a binecuvântat, spunând: Fiți roditori și înmulțiți-vă și umpleți apele în mări, și pasărea să se înmulțească pe pământ.
23Și a fost o seară și o dimineață: ziua a cincea.
24Și Dumnezeu a spus: Să dea pământul ființa vie după felul ei, vite și târâtoare și fiare ale pământului, după felul lor. Și așa a fost.
25Și Dumnezeu a făcut fiara pământului, după felul ei, și vite, după felul lor, și fiecare târâtoare pe pământ, după felul ei; și Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
26Și Dumnezeu a spus: Să facem om după chipul nostru, după asemănarea noastră; și ei să domnească peste peștii mării și peste păsările cerului și peste vite și peste tot pământul și peste fiecare târâtoare ce se târăște pe pământ.
27Astfel Dumnezeu a creat om după propriul său chip, după chipul lui Dumnezeu l-a creat, parte bărbătească și parte femeiască i-a creat.
28Și Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a spus: Fiți roditori și înmulțiți-vă și umpleți pământul și supuneți-l și domniți peste peștii mării și peste păsările cerului și peste fiecare viețuitoare ce se mișcă pe pământ.
29Și Dumnezeu a spus: Iată, v-am dat fiecare verdeață care aduce sămânță, care este peste fața întregului pământ, și fiecare pom, în care este rodul unui pom care aduce sămânță, aceasta vă va fi pentru mâncare.
30Și fiecărei fiare a pământului și fiecărei păsări a cerului și fiecărei târâtoare pe pământ, în care este viață, le-am dat fiecare plantă verde pentru mâncare; și așa a fost.
31Și Dumnezeu a văzut fiecare lucru pe care l-a făcut și, iată, totul era foarte bun. Și a fost o seară și o dimineață: ziua a șasea.

MATEI 1

1Cartea nașterii lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.
2Avraam a născut pe Isaac; și Isaac a născut pe Iacob; și Iacob a născut pe Iuda și pe frații lui;
3Și Iuda a născut pe Fares și pe Zara din Tamar; și Fares a născut pe Esrom; și Esrom a născut pe Aram;
4Și Aram a născut pe Aminadab; și Aminadab a născut pe Naason; și Naason a născut pe Salmon;
5Și Salmon a născut pe Boaz din Rahab; și Boaz a născut pe Obed din Rut; și Obed a născut pe Isai;
6Și Isai a născut pe David, împăratul; și David, împăratul, a născut pe Solomon din cea care a fost soția lui Urie;
7Și Solomon a născut pe Roboam; și Roboam a născut pe Abia; și Abia a născut pe Asa;
8Și Asa a născut pe Iosafat; și Iosafat a născut pe Ioram; și Ioram a născut pe Ozia;
9Și Ozia a născut pe Ioatam; și Ioatam a născut pe Ahaz; și Ahaz a născut pe Ezechia;
10Și Ezechia a născut pe Manase; și Manase a născut pe Amon; și Amon a născut pe Iosia;
11Și Iosia a născut pe Iehonia și pe frații lui, pe timpul strămutării în Babilon.
12Și după ce au fost strămutați în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; și Salatiel a născut pe Zorobabel;
13Și Zorobabel a născut pe Abiud; și Abiud a născut pe Eliachim; și Eliachim a născut pe Azor;14Și Azor a născut pe Sadoc; și Sadoc a născut pe Achim; și Achim a născut pe Eliud;
15Și Eliud a născut pe Eleazar; și Eleazar a născut pe Matan; și Matan a născut pe Iacob;
16Și Iacob a născut pe Iosif, soțul Mariei, din care a fost născut Isus, care este numit Cristos.
17Așadar, toate generațiile de la Avraam până la David au fostpaisprezece generații; și de la David până la strămutarea în Babilon au fost paisprezece generații; și de la strămutarea în Babilon până la Cristos, sunt paisprezece generații.
18Și nașterea lui Isus Cristos a fost astfel: Pe când Maria, mama lui, era logodită cu Iosif, înainte ca să fie ei împreună, ea s-a aflat însărcinată din Duhul Sfânt.
19Atunci Iosif, soțul ei, fiind drept și nevoind să o facă de rușine înaintea lumii, a vrut să divorțeze de ea pe ascuns.
20Dar pe când se gândea el la acestea, iată, îngerul Domnului i s-a arătat într-un vis, spunând: Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, soția ta; fiindcă ce a fost conceput în ea este din Duhul Sfânt.
21Și ea va naște un Fiu și îi vei pune numele ISUS, pentru că el va salva pe poporul său de păcatele lor.
22Și toată aceasta s-a făcut ca să se împlinească ce fusese rostit de Domnul prin profetul, care a spus:
23Iată, o fecioară va fi însărcinată și va naște un fiu și îi vor pune numele Emanuel, care tradus este: Dumnezeu cu noi.
24Apoi Iosif, trezindu-se din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului și a luat la el pe soția sa;
25Dar nu a cunoscut-o, până după ce ea a născut pe fiul ei primul născut; și i-a pus numele ISUS.

EZRA 1

1Și, în anul întâi al lui Cirus, împăratul Persiei, ca să fie împlinit cuvântul DOMNULUI rostit prin gura lui Ieremia, DOMNUL a stârnit duhul lui Cirus împăratul Persiei, încât el a făcut o proclamație în toată împărăția sa și a pus-o de asemenea în scris, spunând:
2Astfel zice Cirus, împăratul Persiei: DOMNUL Dumnezeul cerului mi-a dat toate împărățiile pământului; și mi-a poruncit să îi construiesc o casă în Ierusalim, care este în Iuda.
3Cine este dintre voi din tot poporul său? Dumnezeul său să fie cu el și să se urce la Ierusalim, care este în Iuda, și să construiască acolo casa DOMNULUI Dumnezeului lui Israel (el esteDumnezeul), care este în Ierusalim.
4Și pe oricine rămâne, în orice loc unde el locuiește temporar, oamenii locului să îl ajute cu argint și cu aur și cu bunuri și cu animale, în afară de darul de bunăvoie pentru casa lui Dumnezeu care este în Ierusalim.
5Atunci s-au ridicat mai marii părinților lui Iuda și lui Beniamin și preoții și leviții, împreună cu toți aceia al căror duh Dumnezeu îl ridicase, pentru a se urca să construiască acolo casa DOMNULUI care este în Ierusalim.
6Și toți împrejurul lor le-au întărit mâinile cu vase de argint, cu aur, cu bunuri și cu animale și cu lucruri prețioase, în afară de tot ce era oferit de bunăvoie.
7De asemenea împăratul Cirus a scos vasele casei DOMNULUI, pe care Nebucadnețar le-a scos din Ierusalim și le-a pus în casa dumnezeilor săi;
8Chiar pe acelea Cirus, împăratul Persiei, le-a scos prin mâna lui Mitredat trezorierul, și le-a numărat lui Șeșbațar, prințul lui Iuda.
9Și acesta este numărul lor: treizeci de platouri de aur, o mie de platouri de argint, douăzeci și nouă de cuțite,
10Treizeci de oale de aur, oale de argint de al doilea fel patru sute zece și alte vase o mie.
11Toate vasele de aur și de argint erau cinci mii patru sute. Pe toate acestea Șeșbațar le-a adus cu cei din captivitate care au fost aduși din Babilon la Ierusalim.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *