O schimbare vizibilă

După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta şi i-a zis: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului” (care tălmăcit înseamnă: Trimis). El s-a dus, s-a spălat şi s-a întors văzând bine. Vecinii şi cei ce-l cunoscuseră mai înainte ca cerşetor, ziceau: „Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?” Unii ziceau: „El este.” Alţii ziceau: „Nu; dar seamănă cu el.” Şi el însuşi zicea: „Eu sunt.” Deci i-au zis: „Cum ţi s-au deschis ochii?” (Ioan 9:6-10)

Nu există nimeni mai potrivit ca vecinii (prietenii, membrii familiei, colegii de muncă…persoanele de lângă noi) care să ştie cum este viaţa dvs. Câteodată aceste persoane ştiu dacă datoraţi şi cui datoraţi bani. Multe persoane sunt cunoscute de către ceilalţi datorită problemelor prin care trec. Situaţia lor fiind atât de precară, aceştia încep să ceară ajutorul vecinilor.

Orbul cerea milostenie, dar s-a oprit din cerşit şi atunci, după ce s-a întâmplat minunea în viaţa lui, persoanele se tot mirau cum de orbul poate să vadă acum. De asemenea, în timpurile astea de criză în care oamenii nu mai văd oportunităţile ce le apar în cale şi care ar putea să le schimbe viaţa, singurii care ar merita să le vadă sunt zeciuitorii.

Este timpul ca zeciuitorii să vadă ceea ce până acum nu au putut vedea şi anume: familia fericită, sănătatea, prosperitatea, căsnicia restaurată, copii schimbaţi…etc. Singurul lucru care trebuie făcut este să se dea ascultare Voinţei lui Dumnezeu. Cu siguranţă că orbul a depus un efort considerabil ca să o ia din loc şi să se ducă la scăldătoare. Aceasta a fost credinţa care l-a vindecat!

În Iisus, putem vedea tot ceea ne dorim! Şi el tocmai de aceea a venit: ca cei care nu văd să poată vedea! cu toate acestea, singura condiţie care trebuie îndeplinită pentru a putea vedea Promusiunile Divine în viaţa noastră este ascultarea. Căci în Iisus putem vedea tot ceea ce ne dorim, nefiind nevoie decât să credem.

Ne vedem la CdAS sau în nori!

 

 

 

 

 

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *