”Am ajuns să doresc moartea soțului meu”

Cunoașteți istoria Dnei Edna și aflați cum ea a cucerit măreția lui Dumnezeu.

Edna, de 58 de ani, a crescut într-o familie foarte simplă. Tatăl lucra zi și noapte pentru a putea susține familia. Dar, în ciuda eforturilor lui de a menține ordinea familială, totul s-a distrus din cauza certurilor și discuțiilor pe care el le avea cu mama Ednei.

”Mama mea era foarte nervoasă și se certa mult cu tatăl meu. Nu înțelegeam acele dușmănii și acest lucru aducea tristețe în casă”, povestește dânsa.

Chiar așa, Edna a crescut și s-a căsătorit. Cu toate acestea, problemele au continuat și, mai rău: tot ceea ce a a văzut când era copil, a început să se întâmple și în căsnicia ei.

”M-am căsătorit și imediat au început certurile. Eu eram nervoasă, agresam pe fiicele mele, nu aveam pace. Aveam casă dar nu reușeam să stau înăuntru; îl iubeam pe soțul meu, dar nu îl suportam. Am ajuns să doresc ca el să moară”, relatează.

Totuși, într-o zi, Edna povestește că a fost invitată să participe la o slujbă la Catedrala Credinței. Și a fost din acel moment când toate lucrurile au început să se schimbe în viața ei. ”Dumnezeu mi-a dat direcția și eu am găsit ușa corectă, pot spune că a fost ultima ușă. Am fost eliberată de tot răul, dar cucerirea mea – atât spirituală cât și financiară – a venit după sacrificiul la Focul Sfânt din Israel. Eu nu am acceptat să urc pe Altar cu mâinile goale”, relatează dânsa.