A 18-a zi a Postului Lui Iisus

18_Iisus i-a zis: ”Femeie”… „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim” (Ioan 4.21).

Domnul Iisus a profețit că va exista un alt loc, care nu era pe Muntele Moria și nici în Ierusalim, unde adevărații închinători se vor închina Tatălui, în duh și adevăr. La acea vreme, asta era posibil numai în Ierusalim.

Când Solomon a construit Templul, Dumnezeu a pus Numele Său și prezența Sa acolo. În Templu, era plinătatea Lui Dumnezeu, iar Israel se bucura de plinătatea vieții și era invincibil în fața tuturor dușmanilor săi.

Respect, Teamă, Reverență, Sfințenie și Fidelitate, aceste valori erau prezentate în Templu, de aceea ele se reflectau direct în viața celor care trăiau credința.

Însă, odată cu decadența spirituală a poporului Său, Dumnezeu a plecat din Templu, iar viața acelui popor, căruia îi arăta, înainte, Slava Sa, a ajuns să fie niște ruine, potrivit cu starea sa spirituală. Fără Templu, dușmanii lui Israel au început să prevaleze.

Cum să fie reconstruit astăzi, într-un loc care e proprietatea musulmanilor?

Pentru că este vorba de Casa de Rugăciune a tuturor popoarelor, însuși Duhul Sfânt i-a asigurat construcția.

Lumea are, acum, un nou loc pentru slava Dumnezeului nostru: Templul lui Solomon din Sao Paulo, Brazilia.

Acolo, musulmani, evrei, catolici, spiritiștii, evanghelicii, toți vor avea acces la Templul Dumnezeului Celui Viu, numit și Casa Sacrificiului.

În Argentina, de exemplu, avem arabi, libanezi, evrei, între alții, care participă la Focul Sfânt din Templul lui Solomon.

Astfel, se adeveresc cuvintele Domnului Iisus, care a zis:”Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor” (Matei 8.11).

Ep. Edir Macedo

Ep. Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *