Aşteptând ceva ce nu are să vină

Bună seara domn episcop,

Vă voi spune povestea cuiva care aşteaptă pe cineva care nu vine niciodată.

Am vorbit cu un domn care frecventa biserica de 5 ani, iar pe parcursul discuţiei am observat că ochii lui doreau să vadă visele realizate. Totuşi, exista ceva ce îl împiedica şi îl îndepărta pe zi ce trece mai mult de realizarea acestui lucru.

De trei ani nu mai avusese contact fizic cu soţia lui. Ea îl dispreţuia. Fiul locuieşte în S.U.A. şi este dependent de droguri şi pentru că locuieşte departe este foarte îngrijorat.

În afară de asta, dânsul face hemodializă de trei ori pe săptămână. A pierdut două magazine de automobile şi acum este şomer, părăsit şi singur.

Văzându-l la biserică, mi-am dat seama că este o persoană foarte atentă pentru că se ruga Îl căuta pe Dumnezeu şi Îl lăuda cu buzele. Din nefericire, viaţa lui nu Îl glorifica.

Intrigat fiind, văzându-l la biserică ascultând liniştit, m-am dus la el să-i vorbesc. Atunci am aflat şi am văzut ce era în interiorul lui. Era o persoană plină de cunoştinţe biblice şi care avea propiile opinii formate şi bine definite, însă erau direcţionate doar spre ceea ce îi convenea.

potrivit lui, nu mai era nevoie să fim zeciuitori şi nici să sacrificăm înaintea lui Dumnezeu, pentru că el aştepta, ca într-o zi, Dumnezeu să îi răspundă. După părerea sa, doar dorinţa lui interioară era de ajuns pentru ca Dumnezeu să îi răspundă şi să îi schimbe viaţa.

Eu însă nu puteam să las acea oportunitate să treacă şi de aceea i-am deschis ochii către adevăr pentru a se elibera de gratiile ce îl ţineau închis de atâţia ani de zile. I-am spus tot ceea ce aveam de spus cu tot respectul şi sinceritatea. el a ascultat atent tot ceea ce i-am zis şi din acea zi, nu a mai venit niciodată la biserică.

Duhul Sfânt însă, mi-a confirmat în interior: „Tu l-ai eliberat! Fi liniştit pentru că tu ţi-ai făcut partea!” Cu această atitudine a fost demonstrat faptul că într-adevăr, el nu îşi sacrificase viaţa pentru Dumnezeu. El a preferat să fie stăpânul propiei vieţi şi din nefericire, îşi va continua călătoria în aşteptarea a ceva ce nu are să vină.

O îmbrăţişare puternică domn episcop, pentru dvs. şi pentru întreaga familie.

Părintele Junior Figueiredo

Ep. Edir Macedo

 

 

 

 

 

 

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *