Caracterului slujitorului lui Dumnezeu

Când Duhului lui Dumnezeu locuiește în cineva, există, într-un mod natural, un caracter ce îl depășește pe cel al celorlalți, ce nu Îl au. Este caracterul lui Dumnezeu.

Noe, Iov și Daniel au fost slujitori ce, din acest motiv, i-au depășit pe ceilalți.

Toată istoria lui Noe, spre exemplu, se rezuma într-un singur verset:

”Noe a fost un bărbat drept și desăvârșit în generațiile lui și Noe a umblat cu Dumnezeu.” Geneza 6.9

Iov nu era diferit.

”A fost un om în țara Uț, al cărui nume era Iov; și acel om era desăvârșit și integru și unul care se temea de Dumnezeu și evita răul.” Iov 1.1

Daniel, de asemenea, chiar fiind în captivitatea Babiloniei a…

”…hotărât în inima lui să nu se întineze cu porția de mâncare a împăratului, nici cu vinul pe care îl bea el.” Daniel 1.8

Adică, dacă el și-a pus condiția de a nu se bucura de porțiile de mâncare ale regelui, cu cât mai mult în legătură cu celelalte păcate.

Caracterul Divin se rezumă așa:

1- Integritate și corectitudine – în relația cu aproapele.
2- Teamă față de Dumnezeu – relație cu Dumnezeu; și
3- Evitarea răului – relația persoanei cu lumea.

Cine trăiește în acești parametrii, va supraviețui în această lume și va obține viața veșnică.

Episcopul Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *