Diferența

“Şi veţi vedea încă o dată deosebirea dintre cel drept şi cel rău, dintre cel care Îi slujeşte lui Dumnezeu şi cel care nu-I slujeşte!” Maleahi 3.18

Cea mai rea criză ce există nu este cea economică, politică sau a sănătății, ci cea spirituală!
Vedem acest lucru în viața persoanelor în interiorul bisericilor, diferența între credința reală și și credință înșelătoare.

Credința slujitorilor lui Baal era înșelătoare, din acest motiv nu exista FOC
(1 Regi 18.21-29). Dacă nu există FOC este pentru că credința deocamdată nu a fost manifestată de o formă reală.

Pentru a examina dacă credința este reală sau pirată, este necesar să fie confruntată cu Cuvântul.
Dacă este de acord cu ceea ce este hotărât în Cuvânt, atunci este reală, dacă nu, este înșelătoare!

Elias a condus profeții lui Baal la această confruntare și i-a făcut să își dea seama cât de înșelați erau.

Noi, ca și Ilie din secolul 21, trebuie să deschidem ochii persoanelor și să le eliberăm de credința înșelătoare care doar iluzionează, le întârzie viața și le menține stinse în interiorul bisericii, fără FOCUL Duhului Sfânt.

A colaborat: Episcopul Andre Cajeu

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *