DIN MUSULMANI LA DOMNUL IISUS

 

Bună ziua, domnule episcop.

Această fotografie arată botezul în apă a lui Murtala și Fatumata, care erau musulmani.

Cuplul a ajuns la Centrul de Ajutor din Baixa da Banheira-Portugalia, de 5 luni, cu multe probleme.

Una dintre aceste probleme era în căsnicie, ei sufereau din cauza multor certuri și erau la marginea divorțului.

Îmi amintesc că atunci când le-am acordat atenție prima dată, el spunea că avea gânduri de a-și omorî soția. În casă nu exista pace, era un adevărat infern. Totuși, la puțin timp după ce au participat la slujbe, ei au început  să vadă diferențe în viețile lor. Certurile din casă se terminaseră și multe alte probleme sunt pe cale să se rezolve.

În a doua zi la biserică, el a înțeles semnificația zeciuielii și imediat a luat decizia de a fi propria zeciuială.

În a treia zi de când era la biserică, a început Campania din Israel pe Muntele Moria, iar el și soția au fost unii dintre primii care au participat.

După slujbă, am vorbit cu ei și am întrebat dacă el știa ce era sacrificiul. El mi-a spus că o viață întreagă sacrificase pentru diavol, prin învățăturile de la vrăjitori și pentru religia lui, dar acum își oferea toată viața lui acelui Dumnezeu pe care începea să-L cunoască.

La puțin timp după aceea, ei au venit să fie botezați în apă. Și ce mi-a atras mai mult atenția, a fost atunci când i-am orientat înainte de botez, explicându-le despre renunțarea la ei înșiși în favoarea Duhului Sfânt.

La final, eu i-am întrebat dacă înțeleseseră și el mi-a spus că odată, un prieten avea nevoie de bani pentru a pleca în alta țară să caute droguri și i-a cerut cu împrumut, dar cum el nu avea, i-a dat BMW-ul său prietenului ca să-l vândă și să meargă să caute droguri.

Atunci el mi-a spus: ‘’Dacă în trecut am sacrificat pentru un prieten, acum voi face mult mai mult pentru Duhul Sfânt.’’

Diferența nu stă în timpul pe care persoana îl are la biserică, ci în dăruirea totală pentru Duhul Sfânt.

Preot Alan Vitorio-Portugalia

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *