Dumnezeu vrea să vă înalțe

Sem Título 6”DOMNUL a zis lui Iosua: ”Astăzi voi începe să te înalț înaintea întregului Israel, ca să știe că voi fi cu tine cum am fost cu Moise” (Iosua 3.7).   

Moartea lui Moise a provocat un impact puternic negativ printre evrei, pentru că au pierdut un lider care a vorbit față în față cu Domnul și care a făcut minuni prin credința lui, dar și prin părtășia pe care o avea cu Dumnezeu. În aceste condiții, era necesar ca Dumnezeu să-l înalțe pe Iosua, astfel încât tot Israelul să respecte credința acestuia si să vadă, astfel, că Domnul este cu el. 

Astăzi, nu mai e, însă, suficient să spunem că suntem creștini, pentru că necredincioșii din rândul rudelor, vecinilor și prietenilor, au nevoie să vadă ceva extraordinar în viețile celor care spun că se încred în Dumnezeu. Domnul vrea să vă înalțe în familia dumneavoastră, la muncă, în viața financiară, în sănătate. În ochii tuturor oamenilor din jurul dumneavoastră. Pentru că, numai așa, ei vor putea să vă respecte credința și să recunoască faptul că, tot așa cum, odată, Dumnezeu era cu Moise și Iosua, astăzi, El este cu dumneavoastră. Ca asta să se întâmple, e necesar să ascultăm de Dumnezeu, tot așa cum au ascultat ei, să fim tari si curajoși, la fel cum erau ei, să sacrificăm tot așa cum au sacrificat ei. Atunci, apele Iordanului se vor deschide și zidurile Ierihonului vor cădea în viața dumneavoastră.

Haideți să-i imităm pe acești oameni de credință și să ascultăm de Vocea Profeției, să fim curajoși în a sacrifica, hotărâți să câștigăm o viață de calitate, în fiecare zi.

Dumnezeu este același ieri, azi și mereu, în viețile credincioșilor. El vrea să vă înalțe astăzi, acum e momentul dumneavoastră. Prin urmare, ar trebui să-I acordați Lui Dumnezeu o șansă ca să vă binecuvinteze și să puneți viața dumneavoastră pe altarul lui Israel, în această campanie.

Dumnezeu să vă binecuvinteze, haideți să mergem la următorul nivel de credință și de binecuvântare!

A colaborat:

Episcop Sergio Correia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *