Flacără de Foc

Să mă trezesc mai devreme decât de obicei, mă ajută să am timp pentru a citi Cuvântul lui Dumnezeu, chiar înainte ca ziua mea să înceapă… ce privilegiu!

În Psalmul 104, citim despre măreția lui Dumnezeu și cum toată minunata Sa creație este doar o picătură de apă într-o găleată.

Totuși un verset ma făcut să mă opresc și să mă gândesc:

Din vânturi Tu Îţi faci îngeri şi din flăcări de foc – slujitori.” Psalmii 104.4

Mesagerii lui Dumnezeu (îngerii) sunt făcuți din vânturi, de asemenea la care Biblia face referire ca și duh.

Îngerii lui Dumnezeu deja sunt duhuri, de ce psalmistul atunci spune aici că ei sunt făcuți din Duh?

El vorbește despre Dumnezeu care face din îngerii Săi duhuri, și miniștrii Săi ca flăcări de foc. Dacă îngerii lui Dumnezeu deja sunt duhuri, atunci psalmistul se referă la un alt fel de înger, cei care nu sunt duhuri, cei care sunt făcuți “puțin mai mici decât îngerii” (Evrei 2.7), adică, noi. Dar nu toți noi. Nici toți oamenii și nici chiar toți creștinii nu au primit acest beneficiu divin.

Când dvs sunteți duh, dvs vedeți mult mai mult decât ochii dvs văd. Aveți o forță de nedescris, tipul de forță pe care oamenii nu o pot înțelege… chiar puțin mai mult decât normal. Cum se poate ca o mamă să nu se preocupe cu fiul care este pe zi ce trece mai rău? Cea care este duh face reușește. Cum poate o femeie, care este singură la vârsta de 30 de ani, să nu se preocupe cu viața ei sentimentală? Cea care este duh reușește.

Precum cumnatul meu spune, când sunteți duh, aveți al șaselea simț. Nu veți fi limitat la cele cinci simțuri. Dvs puteți vedea sau auzi lucruri și, chiar așa, să vă mențineți credința în ceea ce nu reușiți să vedeți și să auziți.

Atunci, cine reușește să fie duh?

Cei care sunt NĂSCUȚI din Duhul lui Dumnezeu. Când această minune extraordinară se întâmplă, deveniți martor al lui Dumnezeu în această lume. Aveți ceea ce este necesar pentru a-L împărtăși și altora.

Precum Psalmul de mai sus spune, deveniți o Flacără de Foc (Sau Foc Arzător).

Toți cei care au Duhul lui Dumnezeu sunt o flacără de foc, asta înseamnă, sunt unul cu El.

El este Focul și noi suntem flăcările Lui.

A colaborat: Cristiane Cardoso

 

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *