Izvoare secate

Din nefericire, multe persoane insistă în greșeli, deși deja le-a fost arătat Drumul schimbării vieților lor.

“Ilie tişbitul, din Tişba Ghiladului, i-a zis lui Ahab: „Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, Căruia Îi slujesc, că nu va fi nici rouă, nici ploaie în aceşti ani decât la cuvântul meu.” 1 Regi 17.1

Ilie a atras atenția regelui Ahab în legătură cu ceea ce avea să se întâmple, în caz că el va continua pentru drumul greșit pe care era, ducând așa tot Israelul la ruină. În cei 3 ani și jumătate fără ploaie, toți au suferit din cauza mizeriei, lipsurilor și au trăit zile de multă durere, totuși, orgoliul, aroganța și preponderența lui nu îl lăsau să se întoarcă la Dumnezeu și așa să vadă adevărata cauză a atâta nenorocire. El a preferat să caute alternative pentru a rezolva problema.

Ahab i-a zis lui Obadia: „Du-te prin ţară, pe la toate izvoarele de apă şi pe la toate uedurile! Poate că vom găsi iarbă ca să păstrăm caii şi catârii în viaţă, astfel încât să nu trebuiască să omorâm nici unul dintre animale.”Apoi şi-au împărţit între ei teritoriul pe care urmau să-l străbată: Ahab a plecat singur pe un drum, iar Obadia a plecat singur pe un alt drum.” 1 Regi 18.5-6

Câți nu caută izvoare alternative și râuri care sunt seci? Încearcă să fie fericiți fără să aibă o relație cu Dumnezeu. Se mută în alt oraș, în altă țară, în căutarea prosperității, se omoară cu munca, ajung să își abandoneze familia pentru că nu au timp, și, în ciuda tuturor eforturilor, nu au nimic.

Alții, pentru că sunt nefericiți în căsnicie, cred că având un nou partener vor fi fericiți, și deja sunt la a doua relație, la a treia… dar eșecul este același.

Există bolnavi care deja au fost la toți specialiștii, inclusiv au căutat tratament în exterior, dar cu fiecare zi ce trece sunt tot mai mult consumați de o boală fără vindecare.

Petrecerile, drogurile, alcoolul, călătoriile, “plăcerile vieții”… aceasta este căutarea neoprită pentru puțină apă care să potolească setea sufletului, și cel mai rău este că pe fiecare zi ce trece acele persoane sunt mai goale în interior, mai deprimate și multe chiar își doresc moartea.

Toate acest lucruri se întâmplă pentru că ele nu vor să vadă și să recunoască adevărata problemă, pentru că același duh necurat de orgoliu care era în Ahab este în multe persoane în zilele de astăzi. Ele preferă să se înșele căutând izvoare seci decât să se dăruiască celui ce are APĂ VIE ca să dea.

Ilie a arătat motivul atâtor suferințe, a revelat ceea ce era în spatele acelei situații haotice.

Atunci Ilie a zis întregului popor: – Apropiaţi-vă de mine! Şi tot poporul s-a apropiat de el. Apoi el a refăcut altarul Domnului, care fusese distrus.” 1 Regi 18.30

Atâta timp cât altarul dvs este în ruină, viața dvs va fi în ruină. Atâta timp cât altarul dvs va fi căzut, dvs veți fi căzut. Acest lucru este inevitabil, și nu se poate fugi!

Altarul reprezintă comuniune cu Cel PreaÎnalt, loc de sacrificiu, de dăruire, loc de rămânere în dependența AtotPuternic-ului. Doar când persoana înțelege acest lucru și este ascultătoare atunci totul se schimbă.

Nu permiteți ca orgoliul și aroganța să vă facă să suferiți în continuare! Restaurați altarul dvs, căiți-vă și dvs veți vedea FOCUL LUI DUMNEZEU, care este Duhul Sfânt, coborând peste viața dvs și restaurând tot ceea ce a fost distrus.

Doamne, Nădejdea lui Israel!Toţi cei ce Te părăsesc vor fi făcuţi de ruşine! Cei care se abat de la Tine vor fi scrişi pe pământcăci Îl părăsesc pe Domnul,Izvorul apelor vii!” Ieremia 17.13

Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete.Dar celui ce bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu-i va mai fi sete în veac, ci apa pe care i-o voi da Eu va deveni în el un izvor de apă, ţâşnind spre viaţa veşnică.” Ioan 4.13-14

Ca Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă facă să înțelegeți aceste lucruri!

A colaborat: Episcopul Franklin Sanchez

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *