Nu este sfârșitul!

sozinha-706x432Doamna Cristiane,

Aș vrea să vorbesc despre experiența mea actuală cu Dumnezeu. Eram căsătorită de 7 ani.

Soțul meu a fost preot 17 ani, el a fost soțul meu, iubitul și prietenul meu. Am fost foarte fericită în acești ani, dar pe 7 septembrie, Dumnezeu l-a chemat. Am luptat 4 luni împotriva unei greșeli medicale, și așa cum dumneavoastră ați spus la o slujbă, eu am făcut totul. Am făcut serii de slujbe, campanii, posturi și Focul Sfânt, am dat tot ce aveam și ce nu aveam și cererea mea  către Dumnezeu a fost: “Doamne, eu îți cer refacerea sănătății soțului meu și dacă nu va avea  sănătate 100%, atunci mântuiește-l.” M-am gândit mult înainte să scriu cererea pe hârtie, dar am scris-o, așteptând refacerea sănătății lui.

 De multe ori îmi veneau  diferite gânduri ca: “Dumnezeu, el a fost preot, te-a slujit ani de zile, asta nu este drept!” În timpul slujbei din octombrie, Dumnezeu va folosit ca să-mi arătați că El este Dumnezeu și nu trebuie să-mi dea explicații despre planurile Lui.  El știe ce face și cum face. În viața mea, eu am avut mereu ”da” de la Dumnezeu, putea să întârzie, dar răspunsul Lui venea mereu într-un mod pozitiv. Cu toate acestea, El mi-a arătat că nu întotdeauna răspunsul Său este da, și nu întotdeauna ce vrem este ceea ce avem nevoie.

Azi sunt o tânără văduvă, dar sunt sigură că ce este mai bun de la Dumnezeu  va veni în viața mea sentimentală. El mi-a dat cei mai buni 7 ani, am fost foarte fericită și credincioasă până la sfârșit celui pe care Dumnezeu mi l-a încredințat să am grijă, dar sunt conștientă că nu este sfârșitul, ci începutul unei noi povești, pentru că sunt la dispoziția lui Dumnezeu și a Altarului.

Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru viața episcopului Macedo și a soției dânsului, și sunt recunoscătoare pentru că ei v-au dat pe dumneavoastră care ne ajutați mereu cu experiențele dumneavoastră și ne-ați dat cadou Godllywood, această familie care m-a primit. Sunt recunoscătoare pentru această Lucrare minunată pe care m-am întors s-o fac ca și colaboratoare, dar fără să-mi pierd obiectivul de a fi pe placul Domnului meu și de a asculta de El acolo unde mă pune.

Toți mă privesc și spun că nu cred că eu sunt bine. Nu este ușor să trec prin toate acestea, dar voi învinge și voi ieși din această situație un om mai bun, eu cred!

Maxsuele Prado

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *