Părea imposibil să se schimbe…

jennifer-706x432Am fost crescută de bunicii mei. Tatăl meu voia să știe doar de concerte rock, băuturi și femei. Mama lucra toată ziua și nu avea timp pentru mine.

Nu primeam afecțiunea și atenția lor, de aceea simțeam multă furie și eram rebelă. Pe unde mergeam, provocam certuri. Mă certam cu băieții pe stradă din nimic.

Bunicul meu a murit. De atunci a apărut depresia. Mă simțeam foarte tristă și singură. Mergeam la multe petreceri și beam mult, astfel încât am devenit alcoolică. Mă mutilam. Din zece în zece zile îmi tăiam venele. Am încercat să mă omor aruncând-mă în fața unui autobuz.

Am umblat cu multe fete și băieți, până într-o zi când m-am îndrăgostit. Am început o relație și la câtva timp el m-a lăsat. Situația mea s-a înrăutățit. Vomitam tot ce mâncam și nu mă mai puteam da jos din pat pentru că eram foarte slăbită. Am slăbit foarte repede și am ajuns la spital unde am stat internată 8 zile. După multe examene, au constatat că sufeream de depresie și gastrită, dar înăuntrul meu știam că nu era doar atât.

După un timp am locuit cu mama mea, dar nu ne înțelegeam bine și îl uram pe tatăl meu vitreg. Mama era umilită de el, pentru că o înșela și uneori o bătea. Fiindu-i teamă, nu spunea nimic nimănui. Într-o zi  am fost martoră la o discuție. Când erau gata să se bată, eu l-am împiedicat. Ne-am certat foarte rău. Am văzut un cuțit și m-am gândit să-l folosesc. Am respins acel gând și am fugit. M-am dus să locuiesc cu bunica în alt oraș.

Fratele meu mai mic suferea din cauza crizelor care se agravau. Pentru că nu găseam nici o soluție, am mers la biserică să căutăm ajutor. Acolo, am descoperit că cea mai mare problemă era cu mine. Am început să aud și să înțeleg Cuvântul. M-am hotărât să mă schimb. Am lăsat totul, am făcut serii de slujbe ca să mă eliberez de tot ce era rău și am învățat să postesc și să mă rog.

Am fost eliberată, m-am botezat în apă și la câtva timp am primit Duhul Sfânt! Viața mea a fost transformată!

Relația mea cu familia a fost refăcută. I-am iertat și acum îi iubesc mai mult ca niciodată. Azi dorința mea este să câștig suflete pentru Dumnezeu.-

Jennifer Prates, 22 ani

Episcopul Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *