Profeția Blestemului

“Blestemat să fie înşelătorul care are în turma sa un mascul sănătos şi care, deşi jură că-l va aduce pe acesta, totuşi îl jertfeşte Stăpânului pe cel cu meteahnă! Căci Eu sunt un Împărat mare, zice Domnul Oştirilor, şi Numele Meu este de temut printre neamuri!” Maleahi 1.14

Cel PreaÎnalt și Eternul Dumnezeu Se prezintă pentru “dăruitorul înșelător” ca și Împărat Mare, Domnul Oștirilor, al cărui Nume este de temut printre neamuri, pentru a arăta mânia Sa împotriva slujitorilor înșelători.

Există șansă mai mare de mântuire al sufletelor persoanelor care nu sunt slujitoare decât a slujitorilor înșelători. Înșelătorul își bate joc de Marele Împărat, Domnul Oștirilor, al cărui Nume este de temut, cu dispreț și de o formă frauduloasă. Din acest motiv, el deja este condamnat blestemului în Lacul de Foc și Pucioasă. Va scăpa dacă se căiește, cât timp este în viață.

Pe parcursul ministerului Său pământesc, Domnul Iisus a condamnat înșelătorii saduchei și farisei ipocriți. (Matei 23).

În Biserica Primitivă, începutul epocii harului, același duh de înșelăciune s-a manifestat în Anania și Safira. Ei nu s-au temut de Dumnezeu, chiar știind de învierea Domnului Iisus, și au mințit pe Duhul Sfânt.

Concluzie: nu au avut timp să se căiască și au murit de o formă instantanee. Adică, sub era harului s-a împlinit profeția blestemului (Ieremia 48.10 și Maleahi 1.14) asupra înșelătorilor.

De asemenea Apostolul Pavel a avertizat slujitorii Bisericii Primitive în legătură cu participarea la Sfânta Împărtășanie:

“…pentru că acela care mănâncă şi bea fără să distingă trupul Domnului, mănâncă şi bea judecata împotriva lui însuşi. De aceea mulţi dintre voi sunt slabi şi bolnavi, şi destul de mulţi dorm.” 1 Corinteni 11.29-30

Înseamnă că mulți “slujitori” nevrednici beau și mănâncă pentru propria condamnare (blestemare). Acesta este motivul de ce există între ei mulți slabi, bolnavi și chiar și cei care dorm (au murit).

De ce profeția blestemului nu se aplică și în zilele de astăzi cum a fost și în Biserica Primitivă? Se înșală cei care gândesc așa. Analizați starea spirituală a slujitorilor actuali. Preoți, pastori ce se sinucid, sunt cu depresie, foșți-preoți/pastori, foști-episcopi, foști-diaconi, foști-lucrători, foști-membri, în fine, care sunt departe de Altar sau nu mai sunt deloc la biserici. Pe câți cunoașteți că sunt în această condiție?

Pe toată planeta, pe unde eu merg, am găsit mai multe persoane care nu mai merg la biserici decât cei care merg. De ce? Pentru că au insultat pe Dumnezeul Cel PreaÎnalt, Domnul Oștirilor și Marele Împărat cu darurile lor necurate și cu serviciul lor fraudulos. Au schimbat Prima Iubire pe iubirea față de lume și încântările ei.

Puțini au rămas ca slujitori buni și fideli…

Episcopul Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *