Rezistență până la sânge

Fiul lui Dumnezeu a venit pe lume pentru a face voia lui Dumnezeu-Tatăl și să de-a naștere altor fii ai lui Dumnezeu. Ceilalți fii ai lui Dumnezeu au în Domnul Iisus exemplul de cum este să fii cu adevărat un fiu al lui Dumnezeu. Dacă Primul Fiu al lui Dumnezeu a venit pe pământ pentru a face voia Tatălui, toți ceilalți fii ai lui Dumnezeu au aceeași voință și determinare.

“Căci am coborât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui Ce M-a trimis.” Ioan 6.38

Doar cei născuți din Dumnezeu sunt fiii Săi și arată acest lucru având pe primul loc ca prioritate să facă voia Lui în viața lor.

Noe, Avraam, Moise, Iosua, Iefta, David, profeții, ucenicii și fiecare din cei care dau continuitate predicării Evangheliei au fost chemați, aleși și pecetluiți cu Duhul Sfânt din ce motiv? Să se slujească pe ei? Să cucerească lumea, să satisfacă dorințele firii și să facă voia ei?

Oare Domnul Iisus Hristos a plătit prețul Mântuirii sufletului ca persoana să profite de plăcerile firii în această lume?

“Dacă numai pentru viaţa aceasta am nădăjduit în Cristos, atunci suntem cei mai de plâns dintre oameni!” 1 Corinteni 15.19

Dacă credința cuiva este limitată doar la primirea favorurilor lui Dumnezeu pentru a se bucura de această lume, cu siguranță, disprețuiește cea mai mare recompensă Divină: viața eternă. Ea devine cea mai mizerabilă dintre toate celelalte creaturi.

Mulți creștini insistă să priorizeze credința în cuceririle pământești cu orice preț. Credința inteligentă este un dar de la Dumnezeu. Este Puterea lui Dumnezeu pentru a chema pe mulți și pentru a separa pe cei aleși pentru Mântuirea eternă a sufletului. Obiectivul principal al credinței inteligente este iertarea, justificarea și Mântuirea sufletului. Dumnezeu nu a împrumutat Puterea Sa pentru a cuceri doar lucruri perisabile, cu termen de valabilitate. Puneți atenție la ceea ce Domnul Iisus a spus:

“Şi la ce i-ar folosi unui om să câştige întreaga lume, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimbul sufletului său?”
Matei 16.26

Este clar că toți trebuie să avem grijă de trup, să îl menținem curat și sănătos ca să fie de folos ca Templu al Duhului Sfânt. Dar care este mai important: trupul sau sufletul? Trupul, noi deja știm, are termen de valabilitate, nimeni nu îl poate elibera de la moarte. Dar, și sufletul, are termen de valabilitate? Clar că nu! El este etern. Dacă veți trăi eternitatea cu Dumnezeu sau cu Satana, depinde de alegerea pe care fiecare o face AICI PE PĂMÂNT.

Cine folosește credința pentru Mântuirea sufletului său este înțelept. Cine nu o face este considerat nebun de Dumnezeul Cel PreaÎnalt. Botezul cu Duhul Sfânt este Pecetea proprietății exclusive a lui Dumnezeu. Cine este botezat cu Duhul Sfânt are garanția eternității sufletului său cu Dumnezeu. Din acest motiv, suportă afronturi, injustiții, persecuții și rezistă păcatelor până la sânge. Multe persoane nu au această Pecete al lui Dumnezeu din motivul că deocamdată nu au rezistat până la sânge, adică, încă nu au sacrificat toată firea lor.

Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului.” Evrei 12.4

Episcopul Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *