Să se așeze prima dată și să calculeze

Doar există o formă de a obține ceea ce fuge de capacitatea noastră: fiind aliați cu Dumnezeu. Și de asemenea doar există o formă de a fi aliați cu Dumnezeu: dacă manifestăm credința conștientă în EL și în Cuvântul Său. Imposibilul nu mai este imposibil înaintea acestei Credințe. Alte tipuri de “credințe”, religii sau rituale nu pot realiza ceea ce această Credință realizează, pentru că nu există în ele sacrificiu, conform ne apropie de Cel PreaÎnalt.

Din acest motiv, ca imposibilul să devină posibil, este indispensabil exercițiul acestei Credințe, prin renunțarea la propriile gânduri, cu obiectivul de a absorbi Gândurile lui Dumnezeu. Este sacrificiul minimului pentru cucerirea maximului.

Și nu ar putea să fie diferit. Doar Dumnezeu este capabil de a realiza imposibilul, dar EL ne-a împrumutat puterea Sa ca de asemenea să realizăm imposibilul pentru Gloria Sa. Această putere este darul Credinței, care vine prin auzirea Cuvântului Său, și devine eficace dacă va fi pus în practică de o formă curajoasă prin atitudini sacrificiale.

De aceea, doar reușește să se folosească de această putere cine cu adevărat este ucenicul Lui. Până la urmă “ucenic” este cel care primește instrucțiuni de la altul și le pratică. Este persoana care adoptă o doctrină, urmează ideile sau imită exemplele maestrului. De aceea, cine dorește să adopte învățăturile lui Iisus ca și standard de comportament, trebuie să renunțe la propria viață. EL a lăsat foarte clar că, pentru a fi ucenicul Lui, este necesar să ascultați de EL, renunțând la sine și de asemenea la ceea lumea oferă.

“Oricine nu-şi duce crucea lui însuşi şi nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu.”

Luca 14.27

“Tot aşa, oricine dintre voi care nu renunţă la toate bunurile lui, nu poate fi ucenicul Meu.”

Luca 14.33

Nu este degeaba că EL sfătuiește pe cel ce dorește să ÎL urmeze să se așeze prima dată și să calculeze dacă este cu adevărat dispus să asume compromisul de ascultare până la sfârșit, dacă va reuși să plătească prețul acestei decizii. Aceasta se numește credință conștientă, credință rațională sau credință inteligentă. Această Credință ne obligă să folosim rațiunea pentru a lua decizia pe care cu adevărat o vom onora, fără emoție sau grabă, odată ce cunoaștem ceea ce ea cere de la noi.

Cel PreaÎnalt nu impune disciplina Sa nimănui, dar de asemenea nu dă Puterea Sa tuturor. El ne lasă conștienți despre cum trebuie să acționăm dacă dorim această Putere înăuntrul nostru. Este o propunere pe care trebuie să o analizăm cu mintea, nu cu inima – pentru că este un preț care trebuie plătit, nu este ceva gratuit.

Episcopul Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *