Ștergarul lui Iisus

lenco-706x410De ce Iisus a lăsat ștergarul împăturit în mormânt după învierea Sa?

Biblia ne povestește că acel ștergar care a fost pus pe fața lui Iisus, nu era pus împreună cu fâșiile de pânză din mormânt. Biblia rezervă un verset întreg ca să ne povestească că ștergarul a fost împăturit cu grijă și pus la capul mormântului de piatră.

“În prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, când încă era întuneric, şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt. A alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic, cel pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus!“ Atunci Petru şi celălalt ucenic au ieşit şi s-au dus la mormânt. Cei doi au început să alerge împreună, dar celălalt ucenic a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt. Când s-a aplecat să se uite înăuntru, a văzut fâşiile de pânză întinse pe jos, dar n-a intrat. Simon Petru, care îl urma, a ajuns şi el; a intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză întinse pe jos, dar ştergarul care fusese pe capul lui Isus nu era pus împreună cu fâşiile de pânză, ci era împăturit şi aşezat într-un loc separat.”

– Ioan 20:1-7

Acest lucru este important? Cu siguranță.

Acest lucru este semnificativ? Da.

Pentru a putea înțelege semnificația ștergarului împăturit, trebuie să înțelegi câte ceva despre tradiția evreiască din acea vreme. Ștergarul împăturit are legătură cu stăpânul și slujitorul, și orice băiat evreu cunoștea tradiția.

Când slujitorul îi punea masa stăpânului său, el căuta să se asigure că  o făcea exact în felul în care stăpânul lui voia. Masa era pusă perfect și slujitorul aștepta, fără să fie în ochii stăpânului, ca acesta să termine. Slujitorul nu îndrăznea niciodată să atingă masa înainte ca stăpânul să termine de mâncat.

Dacă stăpânul termina de mâncat, el se ridica, își spăla degetele, gura și barba, mototolea ștergarul și-l arunca pe masă. În acea vreme, ștergarul mototolit însemna: “Am terminat.” Dacă stăpânul se ridica și lăsa ștergarul împăturit lângă farfurie, slujitorul nu îndrăznea să atingă masa, pentru că ștergarul împăturit însemna: “Nu am terminat, mă întorc!”

Episcopul Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *