Oare este o fantomă?

Oare este o fantomă?

sera-um-fantasma„Eu sunt! Nu vă temeţi!“ ( Ioan 6:20)

Seara, cei doisprezece ucenici au traversat Marea Galileii într-o barcă, fără Iisus. Învățătorul rămăsese la munte să se roage. Brusc, a început să sufle un vânt puternic care agita marea. Ucenicii vâsliseră vreo cinci sau șase kilometri, când l-au văzut pe Iisus umblând pe apă și apropiindu-se de barcă. Le-a fost foarte frică pentru că, fiind miezul nopții și furtună, nu L-au recunoscut. Nu era de ajuns furtuna, acum a apărut și o fantomă!

Iisus îi liniștește și spune:

„Eu sunt! Nu vă temeţi!“  L-au primit la bord și ”barca a ajuns imediat la ţărmul spre care se îndreptau.”(Ioan 6:21)

Observă că furtuna a început brusc. Până atunci, traversarea mării de către ucenici se făcea fără probleme mari. Ei nu anticipaseră acea schimbare a vremii. Acum erau în mijlocul unei furtuni pe mare. Uneori navigăm spre o anumită realizare și la mijlocul drumului apar adversități neașteptate. Căsnicia mergea bine, dintr-o dată apare o criză. Finanțele și afacerile merg bine până când de nicăieri o decădere îți balansează barca. Te vezi în întuneric. Ca să ajute, ”fantomele”-probleme peste probleme- încep să apară.

Ucenicii trebuiau să-și amintească, la fel și noi, că Iisus era pe munte să se roage pentru ei. El mijlocește la Tatăl pentru noi. În acest moment, dacă ești în mijlocul furtunii, El nu se roagă doar pentru tine, ci vine spre barca ta ca să te ajute. Când noaptea este mai întunecată, marea mai furioasă și chiar fantomele încep să apară, El îți spune: „Eu sunt! Nu te teme!“

Primește-L în barca ta și imediat vei ajunge în siguranță la destinație.

http://centrodeajuda.pt/mensagens/bispo-renato-cardoso/sera-que-e-um-fantasma/

 

 

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *