Răspunsul la “DE CE?”-ul dumneavoastră (II)

abraao1Dumnezeu a vrut să facă lucruri mari cu Avrram și în viața lui, totuși era necesar să se despartă de nepotul lui.

Lot era ca un fiu pentru Avraam și minimul pe care trebuia să-l facă era să recunoască că unchiul său era ca un tată pe care nu l-a avut.

Toți au rămas pe marginea drumului, unul câte unul, toți (Haran, Nahor și Terah) au murit în cele din urmă și, așa, a rămas Avraam, Lot rămânând în grija lui.

Totuși, Dumnezeu a permis ca toate astea să se întâmple, ca Avraam să se elibereze de sentimentul de a fi unchiul și tatăl lui Lot, ce trebuia să prevaleze era CREDINȚA, adică NU POȚI FII SENTIMENTAL, TREBUIE SĂ-ȚI FOLOSEȘTI CREDINȚA-INTELIGENTĂ!

Sentimentul nu rezolvă absolut nimic, din contră, creează numai probleme!

Iar Lot a fost dovada vie a acestui lucru, din moment ce a dovedit că era auto-distructiv în totalitate, prin ce a manifestat, adică:

* EGOISM;
* INGRATITUDINE;
* MATERIALISM.

Și fiindcă a manifestat aceste lucruri, și-a ridicat corturile până a ajuns la Sodoma, unde tot ce avea a ajuns să fie distrus, inclusiv familia lui. Lot a fost prins și apoi a fost eliberat de unchiul său Avraam, dar a revenit la aceeași viață și a ajuns să-și piardă soția, demnitatea, să aibă relații sexuale cu propriile fiice și, în final, a murit într-o peșteră rece și obscură, fără nimic și nimeni, rușinat și umilit. Asta face trinitatea lui Lot (Egoismul, Ingratitudinea și Materialismul).

Dar Avraam?

Cu Avraam s-a întâmplat exact opusul, pentru că a trecut prin pustie, dar, chiar și așa, a obținut totul, pe fiul lui, națiuni, realizări și altele, pentru că avea ce este cel mai important: ASCULTAREA DE PROMISIUNEA LUI DUMNEZEU, care i-a garantat succesul oriunde a fost!

Episcopul Julio Freitas

juliofreitas.com

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *