Înţeleptul şi fluturaşul

Era odată un tată ce locuia cu cele două fice ale sale, nişte fetiţe foarte curioase şi inteligente. Mereu puneau foarte multe întrebări. La unele, ştia să le răspundă, dar la altele nu avea nici măcar cea mai mică idee să le spună.

Cum dorea să le ofere cea mai bună educaţie, le-a trims în vacanţă la un bătrân înţelept care locuia pe vârful unei coline.

Acesta, le răspundea fetelor la toate întrebările fără nici o ezitare.

Foarte nerăbdătoare din cauza la ceea ce vedeau şi pentru că li se răspundea la toate întrebările, au constatat că acel bătrân era cu adevărat înţelept. Atunci, au inventat o întrebare la care el să nu ştie să răspundă.

După câteva zile, una dintre fete a venit cu un fluture albastru foarte frumos şi i-a spus surorii sale: „La această întrebare, înţeleptul nu va şti să răspundă.” „Ce vei face?” – a întrebat cealaltă fată. „Am un fluture albastru în mâinile mele. Îl voi întreba pe înţelept dacă este vie sau moartă. Dacă spune că este mort, îmi voi deschide palmele şi îl voi lăsa să zboare spre cer. Dacă spune că este viu, îl voi strânge îndată, îl voi storci şi astfel va fi mort.

Astfel, orice răspuns ne va da bătrânul, va fi greşit”

Cele două fete, au fost aşadar la înţelept care stătea şi medita pe munte sub un eucalipt. Fetiţa s-a apropiat şi a întrebat dacă fluturele pe care îl ţine în palme este viu sau nu. Foarte calm, înţeleptul a zâmbit şi a zis: „Depinde de tine! Este în mâinile tale.”

Reflexie: Aşa este viaţa noastră, prezentul şi viitorul nostru. Nu trebuie să învinuim pe nimeni atunci când se întâmplă ceva rău. Insucesul nu este altceva decât oportunitatea de a o lua de la capăt cu mai multă inteligenţă şi înţelepciune în acţiuni. Noi suntem vinovaţii pentru cuceririle şi eşecurile noastre. Viaţa noastră este în mâinile noastre, la fel ca fluturaşul albastru. Rămâne doar să alegem ce vom face cu ea! Nu lăsaţi ca nimeni să intervină în decizia aceasta. Niciodată!

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *