Şapte paşi

Afrontul este ruşinea, problema cu care te confrunţi ce devine cunoscută în mod public

Mulţi se simt confortabili pentru că, chiar dacă trec printr-o problemă, acest fapt încă nu a ajuns la cunoştinţa tuturor.În acelaşi timp putem să observăm că mulţi înfruntă situaţii dificile, dar par că totuşi sunt bine. Persoana în cauză însă, ştie ce se întâmplă şi nu acceptă această situaţie.

Cine se uită la dvs. crede că sunteţi o persoană fericită, dar, din nefericire, adevărul este că această impresie nu este decât una înşelătoare. Frapant este faptul că prin astfel de situaţii au trecut tocmai oameni care cred într-un Dumnezeu care este atât de mare şi care convieţuiesc cu lucruri atât de mici. Acesta este un afront.

Voinţa lui Dumnezeu pentru ai Săi este cinstea, dar voinţa diavolului este să creeze afronturi. Pe de altă parte, mulţi renunţă la a-şi folosi credinţa şi de a-şi exercita încrederea în Dumnezeu, iar cât timp nu se revoltă, vor continua să fie înruşinaţi chiar şi crezând într-un Dumnezeu Viu. Duhul Sfânt nu ne lasă niciodată să plecăm capul în faţa problemelor sau să acceptăm afronturi. Depozitându-ţi încrederea în Dumnezeu, trebuie să crezi că de acum afrontul adus este chiar contra lui Dumnezeu. Dacă vei lua o atitudine şi dacă vei urma ceio 7 paşi, afrontul tău va deveni cinste.

1. Recunoaşterea

Recunoaşte că inamicul tău este mai mare d.p.d.v. fizic pentru că mulţi rezistă înaintea problemei şi nu iau nici o atitudine de încredere în Dumnezeu. Ei încearcă să rezolve prin forţa braţului însă aşa nu se poate pentru că ar fi trebuit să-şi sfâşie hainele. Ezechia era rege. El purta numele de maiestate, dar chiar şi aşa primise o scrisoare de afront (ameninţare). El şi-a dat seama că nu-i era de folos să trăiască din aparenţe şi astfel, şi-a sfâşiat hainele, şi-a scos mantaua şi a recunoscut că singur nu ar putea să învingă.

2. Acoperirea cu saci de pânză

Este important să vă smeriţi, dar nu înaintea persoanelor pentru că cine se umileşte înaintea inamicilor, devine sclavul lor, dar cine se smereşte înaintea lui Dumnezeu, va fi înălţat înaintea problemelor lui. Dumnezeu aşteaptă momentul oportun şi aceste 21 de zile sunt oportune pentru ca tu să vezi Puterea lui Dumnezeu şi să îţi învingi afrontul încrezându-te în Creator.

3. Mersul la Casa lui Dumnezeu

Casa lui Dumnezeu este locul în care tu înveţi să laşi sentimentele deoparte şi să nu cauţi sprijinul nimănui. În biserică înveţi să crezi şi să-ţi foloseşti credinţa. Mulţi caută oameni cu experienţă ca să le dea sfaturi bune. Ei au o intenţie bună dar nu rezolvă nimic pentru că acest lucru nu este eficace. Ei se consolează astfel pentru o săptămână, o lună, dar asta nu este o problemă oarecare ci este chiar un afront. Când vi în Casa lui Dumnezeu, primeşti direcţie.

4. Folosirea armelor spirituale

Dacă treci printr-o luptă şi nu ai reuşit să învingi, apelează la un preot, pentru că acesta îţi va furniza armele spirituale. Aceste arme sunt eficace şi fac ca orice inamic al tău să fie învins.

5. A nu accepta să ai vise doar

Nu accepta să visezi doar. Trebuie să ai şi forţa necesară pentru a-ţi realiza visele. Cum să-ţi concretizezi visele? Cum să faci să existe ceea ce nu există? Prin intermediul încrederii tale. Nu-i de ajuns să te imaginezi numai ca fiind cinstit…este fundamental să te foloseşti de toată forţa ta pentru ca acest vis să devină realitate.

6. Nu te speria

Vei trece prin mai multe sperieturi, dar nu permite ca sentimentele să te scufunde în tine însuţi. Ezechia a primit afronturi de toate felurile. Nu te lăsa dus de sentimente şi stai ferm în încrederea pe care o ai în Dumnezeu.

7. Răul trebuie să moară

Îndoiala care insistă să rămână înauntrul tău şi care intră în conflict cu ceea ce tu auzi la biserică, trebuie să moară. Semnele îi vor însoţi pe cei ce vor crede şi din acest motiv este nevoie să-ţi ucizi îndoiala. Dacă trecutul te ameninţă, omoară-l. Taie răul din rădăcină.

Urmând cei 7 paşi veţi pune capăt afrontului.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *