9 Octombrie: Confruntarea Finală

Deznodământul este aproape. Chiar duminica viitoare milioane de oameni vor decide care dintre cele două lucruri va propăşi în viaţa lor: Afrontul sau Cinstea

De când a fost iniţiată, mişcarea de credinţă „Afront vs Cinste” aceasta a avut un singur obiectiv ce s-a dovedit a fi foarte desluşit şi anume: acela de a eliminia afrontul din viaţa a milioane de oameni din lumea întreagă.

Fie prin boală, prin vicii, prin îndatoriri, prin şomaj, dezbinare familială, dezechilibru emoţional, nervos, insomnie, dorinţe de sinucidere…noi ştim că afrontul este o ruşine publică. Este o problemă cu care tu te-ai confruntat şi pe care nu ai reuşit s-o depăşeşti ceea ce a ajuns la cunoştinţa familiei, prietenilor şi vecinilor. Cinstea însă, după cum ne arată Biblia este un semn public al realizării, al victoriei şi fericirii. „Familia unită, trupul sănătos, viaţa economică care decurge bine, viaţa sentimentală împlinită şi mai mult decât orice, viaţa spirituală plină de Duhul Sfânt, echilibrul spiritual” – sunt semne pozitive după cum relevă Episcopul Julio Freitas care a anunţat că duminică 9 octombrie, toţi oamenii vor avea posibilitatea de a-şi prezenta scrisoarea de afront Lui Dumnezeu.

7 paşi, 1 obiectiv

1. Sfâşierea hainelor: La fel cum a făcut şi Ezechia, această atitudine înseamnă să te dezbraci de orice fel de titlu, poziţie şi cunoaştere care încearcă să te împiedice de a rămâne în totală dependenţă de Dumnezeu. Acest act determină schimbarea afrontului tău în cinste atribuindu-I astfel sarcina de Înfăptuitor al acestei minuni, lui Dumnezeu.

2. Umileşte-te (Smereşte-te): Să faci asta înaintea lui Dumnezeu şi depozitându-ţi credinţa în El. Trebuie să îţi mărturiseşti păcatele şi greşelile Lui şi să renunţi la ele pentru că aşa Dumnezeu te va înălţa.

3. Intră în Casa lui Dumnezeu: Fă-L pe Dumnezeu singurul tău aliat… Ezechia a intrat în Casa lui Dumnezeu şi această atitudine spirituală a unei persoane ce caută să fie întărită de Dumnezeu prin intermediul unei comuniuni cu El este una de o foarte mare importanţă.

4. Foloseşte armele spirituale: Aruncă-te cu atitudini în Cuvântul lui Dumnezeu, vorbeşte cu omul lui Dumnezeu şi caută sfatul lui. De aceea Ezechia a cerut să-l vadă pe proorocul Isaia.

5. Nu trăi din vise iluzorii: Foloseşte credinţa raţională şi nu renunţa la drepturile tale fie că este vorba de bună-starea familiei tale, de ţara ta, de vise, de copii tăi. Trebuie să ai siguranţa că Dumnezeu a a văzut şi a auzit afrontul suferit de tine şi de aceea, cinstea va propăşi în viaţa ta.

6. Nu te speria: Este mai mare ceea ce este înauntrul tău (Duhul Sfânt) decât ceea ce este înaintea ta. El îţi transformă neliniştile ce ţi-au tot dat târcoale şi prin intermediul curajului pe care îl vei primi, inamicii tăi se vor prăbuşi la pământ pentru întotdeauna, iar tu vei rămâne în viaţă.

7. Îngroapă umilirea şi fă să moară afrontul: Devino o adevărată mărturisire a Gloriei lui Dumnezeu făcând ca trecutul să nu mai aibă stăpânire peste tine.

Aceştia au fost paşii pe care episcopul i-a enumerat pe parcursul ultimei slujbe dedicate regenerării şi uniunii familiale în care i-a instigat pe toţi să-şi înfrunte afrontul pentru că aceasta este singura metodă de a propăşi înaintea răului pe care l-aţi înfruntat atât de mult.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *