CdAS solidar în Rio de Janeiro

Voluntarii distribuie diferite materiale şi oferă cuvinte de credinţă, victimelor tragediei apelor

Luna ianuarie a fost marcată de cea mai puternică tragedie climaterică din câte au existat în Brazilia. În regiunea muntoasă a oraşului Rio de Janeiro, numărul morţilor din urma inundaţiilor şi al alunecărilor de teren, a ajuns la 880, potrivit anunţului făcut de către poliţie. O balanţă realizată de către Apărarea Civilă Statală (Defesa Civil Estadual) ne arată că 8777 de oameni au rămas fără un acoperiş deasupra capului şi sunt îngrijite în adăposturi amenajete pentru sinistraţi. Alte 20790 de persoane, şi-au părăsit casele şi locuiesc cu părinţii ori prietenii. În această sâmbătă (5 februarie), grupul „Femei în Acţiune”(FA) ce face parte din Centrul de Ajutor Spiritual (CdAS), a ajuns în Teresopolis şi au oferit donaţii sinistraţilor.

Voluntarele, au mers personal la cei afectaţi cu scopul de a le da atât ajutor fizic cât şi sprijin spiritual. „Am decis să venim din Sao Paulo până aici ca să putem da un cuvânt de alinare şi de credinţă. Ştim că acestea sunt momente foarte grele şi am vrut ca aceste persoane să simtă că nu sunt singure” – a spus Rosana Oliveira, preşedinta FA.

Agricultorul Edimar Gregório da Rosa, în vârstă de 44 de ani, ce s-a adăpostit într-o magazie ce i-a fost pusă la dispoziţie de o firmă de băuturi, sprijină acţiunile FA. El şi-a pierdut soţia, un fiu şi o nepoată în urma tragediei. Cu excepţia familiei, toate celelalte lucruri: casa, maşina o motocicletă şi culturile lui de unde îşi trăgea condiţiile necesare pentru întreţinere, au fost complet distruse de alunecările de teren. „Orice donaţie este importantă, pentru că fără ele, viaţa noastră, ar fi fost şi mai nenorocită.” -spunea el.

Pentru voluntarele asociaţiei, faptul de a fi prezente la donare este ceva fundamental, atunci când văd că pot aduce mângâiere celor sinistraţi. „Am învăţat ce înseamnă să fim solidare prin intermediul CdAS şi prin intermediul FA din cadrul său, iar acum nici nu mai putem dormi când ştim că cineva are nevoie de ajutor. Am venit să le privim în ochi pe aceste persoane afectate şi să le oferim speranţă” – a declarat Marilene Cardozo care este voluntară de 4 ani.

Preşedinta Asociaţiei afirmă că solidaritatea persoanelor i-a ajutat mult pe cei necăjiţi din regiunea muntoasă a oraşului Sao Paulo. „Chiar şi cei ce nu prea au condiţii economice, sunt dispuşi să ajute. Trebuie să le întindem mâna celor ce au nevoie, indiferent de cantitatea cu care sar în ajutor.

Dă-i un răspuns lui elena viorica Anulează răspunsul

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *

Sem comentários

mihaela ghita zorita viorel oana alin sanda liviu bogdan ileana andrei karla cuscra silvia maria Răspunde 17 februarie 2011 la 19:01

sanatate si viata lunga cu bucurii

elena viorica Răspunde 20 februarie 2011 la 20:38

so despatra Iisus Hristos de duhul rau sa se indrepte spre copii iei tot raul de deasupra ei sa fuga sa ii limpezeasca Dumnezeu mintea sa ajunga pe drumul cel bun numele de botez este Elena-Viorica va rog parinte sa ne ajutati prin rugaciunile puternice adresate muntuitorului nostru Iisus hristos eu mama ei va rog orasul victoria judetul brasov cu mult respect Iisus Hristos sa ne ajute