Viclenie şi teamă

„Veniţi să ne arătăm dibaci faţă de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întâmpla un război, să se unească şi el cu vrăjmaşii noştri, să ne bată şi să iasă apoi din ţară.” (Exodul 1:10)

Şireţi? Vicleni? Să folosim viclenia? De ce să nu ne folosim puterea şi să îi trimitem în locul lor natal?

Pentru că într-adevăr, răul vrea întotdeauna să aibă posesia asupra acelora care au forţă şi o folosesc doar în favoarea lor înşişi.

El se teme de război.

Şi cine face războiul?

Acela care vrea să înfrunte. Nu e cel ce vrea să persecute, cel ce face război şi îşi riscă viaţa ca să-şi câştige dreptul?

Eeeee! Fii lui Israel aveau tot succesul, dar când a venit un nou rege care era invidios pe ei, a găsit o modalitate de a se folosi de viclenie şi i-a făcut să fie distraşi prin a-i arunca într-o dură şi rea sclavie. Astfel, ei nu mai aveau timpul necesar pentru a se putea gândi cum să acţioneze.

Ce este pentru tine viclenia drag prieten?

Oare timpul nu este o viclenie? Nu este o formă prin care tu te menţii în acţiune şi în sacrificiu pentru că altfel nu te-ai putea bucura de cuceriri?

Aşa, poporul lui Israel, nu avea timp să se înmulţească, acesta fiind şi obiectivul răului şi mai mult decât atât. Dorea să se alăture lui, inamicului.

Am vorbit despre teama de ceea ce este rău, însă există o teamă mai mare decât cea de cel rău.

Acesta este un duşman şi mai greu de învins decât primul.

Cine este oare acest inamic?

Viviane Freitas
Viviane Freitas

 

 


 

 

 

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *