Creierul uman

INCREDIBIL


Creierul uman este o nesfârşită cutiuţă cu surprize. Potrivit ultimelor cercetări, s-a dovedit că noi cunoaştem numai   10% din capacitatea acestuia. El continuă astfel să fie cea mai bună şi cea mai încăpătoare metodă de stocare a datelor de pe „piaţă”.

Creierul are o capacitate selectivă mult mai mare decât aceea a unui calculator, şi asta indiferent de puterea şi performanţa computerului. Creierul nu păstrează toate informaţiile, ci doar pe cele care el le găseşte interesante. Într-un spaţiu temporar de cc. 30 min., el poate duce la ştergerea definitivă a informaţiilor ce nu prezintă interes.

Adevărul este că memoria este un lucru atât de complex, de vast şi de mare încât e dificil să găseşti o explicaţie asupra principiilor de fncţionare a acesteia. În mod normal, se ştie că omul înmagazinează mult mai uşor lucrurile rele prin care trece însă, acest lucru nu este bun căci asta înseamnă că ele ne rămân în minte datorită faptului că le dăm prea multă importanţă şi nu mai lăsăm loc şi pentru amintirile plăcute pe care le umbrim cu memoria suferinţelor şi a lucrurilor neplăcute.

Dacă ne antrenăm creierul, el poate să fie tânăr mai mult timp, chiar şi atunci când suntem în vărstă. Aceasta este explicaţia pentru care multe persoane îşi ating apogeul intelectual la vârste impresionante aşa cum este şi cazul realizatorului de film, Manoel de Oliveira, care, după vârsta de 80 de ani a realizat 20 de lungi-metraje.

Iată dar de ce comoară avem parte şi adeseori nici nu ne gândim la asta. În realitate, cele mai mari descoperiri, lucrurile cele mai importante şi mai impresionante de pe acest pământ se află chiar „sub nasul nostru”, însă suntem prea preocupaţi să răscolim şi să cercetăm lucrurile de departe. Mulţi oameni consideră că nu mai pot descoperii nimic nou la ceva cu care deja sunt familiari, însă aici avem parte de cele mai mari surprize.

Dă-i un răspuns lui ignat denisa Anulează răspunsul

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *

5 comentários

ignat denisa Răspunde 18 noiembrie 2010 la 12:20

meritau acest lucru dar puneti si un video de la sfintirea lor mi-ar face placere sa-i revad

covaci iuliu[eliatar] Răspunde 21 noiembrie 2010 la 8:41

atunci cand cineva face o opinie catre dumnezeu trebuie sa fie cu adevarat credincios.{1}sa fie credincios si cu tripul si cu mintea si sufleteste.{2}credinta atunci cind crede cu adevarat in sufletul lui indiferent de faptele pe care lea comis persoana respectiva,atunci cind o persoana crede ca va fii vindecat{a}trebuie sa fie sigura pe ea insusi fara sa se gindeasca la ce se poate intimla,ma-ntelegeti ce vreau sa spun atunci daca acea persoana vine la voi si zice cred ca este dumnezeu dar ea sau el de fapt nu crede sufleteste pina sa vindeca dupa aceia uita de ce sa intimplat in catedrala.

Farcas Ionel Răspunde 22 noiembrie 2010 la 21:02

Ma numesc Farcas Ionel si am circulatia sangelui foarte lenta. Va rog sa ma ajutati, deoarece am vazut ca ati ajutat multe persoane sa se vindece de diverse boli.
Va multumesc,
Farcas Ionel

vestemean elena Răspunde 29 noiembrie 2010 la 12:12

elena nu poate dormi noaptea chear si cu medicamente ,am blesteme de la tatal meu , am avut accident de masina si am 6 coaste rupte si sint operata de plamini am incredere in bunu dumnezeu si in isus hristos ca ma ajuta sa imi capat energia find ca eu vad ca nu circulka energia bine in mine . Domnu sa ma binecuvinteze amin. Eu va urmaresc la televizor dimineata.

vestemean elena Răspunde 29 noiembrie 2010 la 13:16

Eu am o parere buna daca se lucreza cu incredere in dumnezeu numai el poate face minununi ,minununile se pot face prin oameni cu mare credinta si nadejde fara ca sa te indoiesti cum scrie. cind ceri ceva sa fi sigur ca si cind ai fi primit ,Avram a asteptat multi ani pina a avut un fiu dar el nu si-a pierdut nadejdea. amin.