Focul Sfânt în Vadul Iabocului

Focul Sfânt în Vadul Iabocului este o oportunitate de a materializa credința printr-un sacrificiu voluntar, crezând în împlinirea făgăduinței divine și nu un act de „negociere” cu Dumnezeu sau un acord. De aceea, este doar pentru cei care sunt hotărâți să-și ofere viața complet, și nu aventurierilor. Este să rămai în dependența lui Dumnezeu, este să scoți dependența și încrederea din persoane, lucruri, titluri, experiențe și să o pui 100% în Dumnezeu. Despre asta este Focul Sfânt ”.

Având în vedere schimbarea completă, Focul Sfânt este o oportunitate pentru toată lumea, atât pentru cei care nu au fost încă botezați cu Duhul Sfânt – care este singurul care poate transforma o persoană din interior spre exterior – cât și pentru cei care sunt deja botezați , dar totuși nu au văzut împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu în toate domeniile.

Loc de luptă cu Dumnezeu

Pentru a participa la Focul sfânt, este necesar să recunoști starea spirituală reală a ta și să îl întrebi pe Dumnezeu ce trebui făcut în fața Lui. În sacrificiul materializat pe altar, trebuie să existe dăruirea trecutului, prezentului și viitorului, precum și traume, complexe, dependențe, păcate, manii, slăbiciuni, adică tot ceea ce face parte din viață . Credința ta îți cere să te jertfești pentru a fi în dependența lui Dumnezeu și nu cu brațele încrucișate. Pentru a avea direcția Lui, trebuie să-ți faci partea pe care nu ai făcut-o înainte.

Cum să participi la Focul Sfânt?

Puteți participa venind personal la Catedrala Credinței sau la un Locaș al Duhului Sfânt mai aproape de dvs.
Dacă nu puteți veni personal puteți trimite prin poșta cererea și sacrificiul dvs, dacă sunteți din străinatate puteți trimite prin transer bancar la conturile de mai jos sau pentru a află mai multe modalități sunați la numarul de telefon: 021 255 7300.

Puteți face un transfer bancar către următoarele conturi:
Nume: Asociația Religioasă Locașul Duhului Sfânt.
Banca: Raiffeisen Bank – Suc. Pantelimon
Contul în LEI: RO61 RZBR 0000 0600 1754 5819
Contul în EURO: RO03 RZBR 0000 0600 1754 6378

Nume: Asociația Religioasă Locașul Duhului Sfânt.
Banca: Banca Comercială Română
Contul în LEI: RO73 RNCB 0087 1669 4390 0001
Contul în EURO: RO46 RNCB 0087 1669 4390 0002

Participați de asemenea la mersul credinței împreuna cu Parintele Lucian și ceilalți bărbați ai lui Dumnezeu de luni până vineri de la ora 22:00 prin facebook-urile:

Pr Lucian
Catedrala Credinței
Radio Pozitiv România
Catedrala Tv

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *