Episcopul Edir Macedo

Un mesaj în fiecare zi

Episcopul Edir Macedo

Fotografia sufletului

Povestea lui Cain și Abel se repetă zilnic în bisericile creștine. În fiecare zi, creștini- buni sau răi- își prezintă ofrandele. Majoritatea depozitează rodul muncii în fața Altarului, în timp ce minoritatea depozitează primele roade împreună cu grăsimea în Altar. Ofranda lui Cain, aparent avea valoare pentru că era voluntară. Dumnezeu nu a cerut nimic…. Vezi mai multe

CREDINȚĂ FALSĂ

Un lucru înseamnă a avea credință și alt lucru a trăi prin credință. A avea credință un anumit timp nu garantează împlinirea Promisiunilor. E credința falsă și fără compromisuri. Credința în anumite momente sau când situația o cere, poate chiar să cucerească vreun fel de binecuvântare. Dar niciodată dreptul de a fi propria binecuvântare. E… Vezi mai multe

ÎNVĂȚÂND CU ARICIUL

În timpul erei glaciare, multe animale mureau din cauza frigului. Aricii, dându-și seama de situație, au rezolvat adunându-se în grupuri, așa se încălzeau și se protejau reciproc. Dar spinii fiecăruia îi răneau pe colegii care erau mai apropiați, tocmai cei care ofereau mai multă căldură. De aceea au decis să se depărteze unii de alții… Vezi mai multe

TRECE BOUL, TREC BOVINE…

Ce diferență există între o poartă strâmtă și alta largă? Principala diferență stă în lățime. Poarta strâmtă este îngustă, făcând dificil accesul prin ea. Poarta largă este ca o ușă:  trece boul, trec bovine fără să se calce în picioare, fără nici o dificultate de a trece. Oricare ar fi numărul de persoane, nu face… Vezi mai multe

Cei care mă onorează

  Ce  muncitor  primește  salariul  fără ca înainte să  fi lucrat? Care  agricultor  culege recolta  fără  ca înainte să  fi semănat? Care  profesionist adună  cunoștințe fără  ca înainte să fi studiat? Totul în viață  urmează  legea  cauzei și  efectului, acțiune și  reacțiune, a da și a primi… Legea cauzei și efectului  este dreaptă; Începe  la… Vezi mai multe