„Mir sfințit pe Muntele Hermon”: distribuire pe data de 30 ianuarie

Pe data de 30 ianuarie, la Catedrala Credinței și la Locașurile Duhului Sfânt din țară, va avea loc o ceremonie specială a „Mirului sfințit pe Muntele Hermon”, care va fi distribuit gratuit tuturor celor care vor participă la slujbe.

Despre importanța acestui element sacru, Episcopul Renato Cardoso a explicat, în cadrul programului Inteligență și Credință: „O dată pe an, la Locașul Duhului Sfânt, sfințim Mirul și îl distribuim gratuit. Pentru că nu poate lipsi Mirul ungerii în casa ta. Nu știi în ce zi sau circumstanțe vei avea nevoie de un miracol urgent. Iar Mirul în interiorul casei tale este ca o lumină care se aprinde în întuneric când ești acolo și nu știi ce să faci.”

Astfel, există momente în care resursele umane sunt limitate. Acolo trebuie să începi să folosești credința.

Este important să înțelegi că utilizarea mirului sfințit nu trebuie banalizată. Consacrarea este pentru situațiile în care numai Dumnezeu poate face ceva.

De aceea, Episcopul a amintit că până și Domnul Iisus i-a îndrumat pe ucenici să poarte cu ei puțin mir sfințit și că l-ar putea folosi pentru a binecuvânta oamenii și a smulge răul din viața lor.

”Și au scos mulți draci și au uns cu untdelemn pe mulți bolnavi și i-au vindecat.” Marcu 6:13

Cu alte cuvinte, ne supunem îndrumărilor Domnului Iisus Însuși.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *