Care este preţul?

Cu toţii trecem prin momente dificile, dar, avându-L pe Iisus ca temelie, rămânem puternici, trecem peste greutăţi şi suntem persoane realizate.

Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi, şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. (Marcu 8:34)

Orice persoană, care vrea să se realizeze în viaţă, urmează exemplul cuiva şi de aceea, dacă decide să-L urmeze pe Hristos, trebuie ca mai întâi să se lepede de sine. Când noi, oamenii lui Dumnezeu, o sfătuim să nu fie nerăbdătoare şi să nu se mai preocupe, este tocmai pentru a lua decizia de a umbla după paşii Aceluia care îi va permite să-şi atingă obiectivul pentru că nimeni nu este mai interesat ca tu să-ţi atingi ţelul decât propriul Dumnezeu. Asta pentru că însuşi obiectivul dvs. nu v-a fost dat ne nimeni altul, decât de Dumnezeu. Atunci este clar că aceste obiective sunt bune pentru că au fost date de Propriul Dumnezeu. Poate că dvs. întrebaţi: Atunci, eu de ce nu-mi ating ţelul? Pentru că dvs. trebuie să faceţi primul pas, care nu constă în a-i obliga pe ceilalţi să creadă şi să-L urmeze pe Iisus ci ca dvs. înşivă să faceţi ceea ce este corect. Să-L acceptaţi şi să-L urmaţi pe Hristos.

Al doilea pas este indicat de el: „…să-şi ia crucea…”

Această cruce nu este reprezentată de boli, mizerie, insucces sentimental, etc. ci de persecuţiile pe care o persoană le suferă din cauză că face ceea ce trebuie; din cauză că spune adevărul, că este onestă, sinceră cinstită ş.a.m.d. Această cruce la care Biblia se referă este a te lepăda de tine însuţi, nemaifăcând voinţa ta ci voinţa Tatălui Ceresc. Spre exemplu: atunci când cineva vă face rău, să nu-i mai răspundeţi cu aceiaşi monedă ci din contră, să-i doriţi şi să-i răspundeţi cu binele. Crucea înseamnă ispitele pentru că Dumnezeu nu scapă pe nimeni de ispite însă îi scapă pe cei ce caută la el: forţa, înţelepciunea, adevărul şi voinţa ce nu-i lasă să cadă în ispite. Gândurile negative apar la orice pas şi cu toţii trecem prin momente dificile, dar când suntem cu Dumnezeu, suntem salvaţi. Când Îl căutaţi pe Dumnezeu, indiferent de tot ceea ce vă înconjoară; cănd vă lepădaţi de sine, de maniile, de obiceiurile şi de fanteziile dvs.; când nu mai râvniţi după răzbunare şi după dreptatea făcută cu propriile mâini, răspunzând răului care v-a fost făcut cu rău şi când renunţaţi la a mai vă dori să renunţaţi, să fugiţi şi să dispăreţi…atunci vă luaţi crucea. Atunci este momentul în care vă luaţi crucea, suportând presiunea şi greutatea ce vă apasă. Atunci suferiţi încercarea şi rezistaţi ispitei şi astfel, mergeţi cu paşi repezi către realizarea obiectivelor dvs.

Hristos a spus: „…să Mă urmeze.”

Doar cel ce se leapădă de sine şi îşi ia crucea, Îl urmează pe Iisus. Şi repet: Crucea nu sunt problemele ci persecuţiile care vin în viaţa noastră datorită faptului că credem în Dumnezeu, pentru că facem ceea ce este corect, drept şi adevărat.

„Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui.” (Marcu 8:35)

Exită un preţ ce trebuie plătit pentru ca tu să-ţi salvezi viaţa. Care este acesta? În primul rând, lepădarea de sine, apoi luarea crucii şi mai pe urmă, pierderea propriei vieţi nemaifăcând voia noastră ci voia lui Dumnezeu. Atunci care este următorul secret pentru ca tu să obţii răspunsul lui Dumnezeu? Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Poate că voinţa mea chiar este una bună, dar trebuie să las ca voinţa lui Dumnezeu să fie înfăptuită căci El ştie ce este mai bine pentru mine. La fel cum un tată îşi aude fiul când îi cere ceva şi totuşi nu-i dă acel lucru pentru că ştie că îi poate da ceva mult mai bun, aşa este şi Dumnezeu şi aşa procedeatză şi El. Când spunem: Facă-se voia Ta, atunci, noi ne pierdem voinţa noastră şi lăsăm să se facă voinţa Lui în viaţa noastră.

El spune: „…din pricina Mea şi din pricina Evangheliei”. Iată dar, în ce fel trebuie să ne pierdem noi viaţa.

Se observă aici importanţa preocupării cu lucrurile scrise în Sfintele Scripturi. Dar atunci când dvs. spuneţi: Domn episcop, dar vecina mea nu zice aşa, guvernanţii nu zic aşa şi aşa ceva nu se întâmplă în societate, atunci dvs. trebuie să luaţi o decizie. Trebuie să alegeţi care va fi vocea pe care o veţi asculta. Veţi asculta de ceilalţi, de tradiţii şi religiozitate, sau de Evanghelie. Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu? Dacă Hristos ar fi fost în loculmeu, ce ar fi făcut? Ar fi făcut aşa cum a procedat Avraam când a aflat că nepotul său fusese luat prizonier. Avraam a făcut acelaşi lucru pe care l-ar fi făcut şi Dumnezeu dacă era în locul lui. El a luptat şi a mers la război. El nu L-a renegat, nu L-a blestemat şi nu L-a învinovăţit pe Dumnezeu şi nici pe nimeni altcineva. Nu a zis nici: „Bine i-a făcut”, ci, şi-a pus propria viaţă în risc pentru cineva care acţionase greşit pentru că Lot, fusese să locuiască într-un oraş plin de răutate.

Cum se poate ca cineva care este al lui Dumnezeu să convieţuiască cu persoane rele? A suferit consecinţele alegerii lui greşite. Dumnezeu ne respectă alegerile dar, de asemenea, lasă să vină şi consecinţele alegerilor pe care le facem, în viaţa noastră. Toate astea se întâmplă pentru ca noi să ne învăţăm lecţia, să ne maturizăm şi să creştem. Cu toate acestea, Avraam şi-a pus viaţa în risc şi totodată şi pe a celor 318 oameni pe care el i-a ales pentru război, din pricina greşeli lui Lot la care el şi soldaţii nu avuseseră nici o contribuţie şi nici o vină. Dar Avraam a ales să-şi piardă viaţa pentru a găsi viaţa despre care biblia vorbeşte şi a găsit-o, aşa cum se întâmplă şi cu toţi cei care cred în Dumnezeu şi-şi pierd viaţa pentru iubirea ce I-o poartă Lui. Atunci, tu ce vei face: Vei pierde sau vei câştiga? Aparent, pierzi, dar spiritual, câştigi pentru că eşti salvat(ă). El îţi salvează sufletul şi-ţi scrie numele în Cartea Vieţii. Dumnezeu, începe să-ţi fie alături şi dovada acestui lucru este pacea din fiinţa ta ce îţi inundă sufletul şi te face să fi un om echilibrat, sigur pe tine şi pe tot şi tare în credinţă.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *