7 secrete ale răspunsului Divin

Pentru câştigarea, oricărui obiectiv, întotdeauna va fi un drum de parcurs, o strategie gândită dinainte ce ne va face nu doar să înaintăm, dar ne va oferii şi garanţia că obiectivul nostru va fi atins.

1. CREDE FĂRĂ SĂ TE ÎNDOIEŞTI ÎN INIMA TA!

Să crezi că vei primi ceea ce ai cerut de la Dumnezeu, dar să crezi fără urmă de îndoială. Hristos, ne-a învăţat că secretul pentru a ni se răspunde rugăciunii, este să credem, fără să ne îndoim în inima noastră. Siguranţa şi încrederea fac parte din acest prim secret. Această credinţă trebuie să fie una constantă, care se va menţine în orice fel de situaţie pentru că într-adevăr, în momentele dificile bate îndoiala la uşa vieţii noastre. Faceţi din credinţă, reductorul dvs. şi folosiţi arme ca, optimismul, viziune şi mentenanţă în ceea ce priveşte credinţa. Astfel veţi lupta împotriva îndoielii căci ea caută mereu o crăpătură prin care să poată intra. Luptaţi astfel în fiecare zi, căci, doar aşa veţi putea să reuşiţi ceea ce v-aţi propus.

2. SĂ MULŢUMIŢI ANTICIPAT

Acest secret reprezintă credinţa pură în acţiune, pentru că atunci când mulţumim anticipat, demonstrăm că avem încredere în Răspunsul Divin şi credem în venirea lui. Dacă eu cred că voi primi, atunci, deja voi mulţumi. Trebuie să ne exprimăm mulţumirea verbal, cu adevărat şi cu toată sinceritatea. Să spunem: „Îţi mulţumesc Dumnezeu, pentru că am toată siguranţa că Tu deja mi-ai răspuns.” Acum tu nu mai ceri, ci numai Îi mulţumeşti, pentru că răspunsul, chiar nefiind el vizibil, deja există şi a fost trimes către viaţa noastră iar la momentul potrivit îl vom vedea.

3. SĂ CEREM DESLUŞIT ŞI COMPLET

Mulţi, când cer, spun doar: „Dumnezeu, binecuvântează viaţa mea!” Viaţa dvs. este compusă din familie, din sănătatea dvs. şi a celor dragi, din viaţa profesională, din viaţa sentimentală şi cea spirituală. Fiecare componentă are nevoie de câte ceva pentru a fi susţinută. Din această cauză, nu te poţi limita, doar la a cere ca Dumnezeu să binecuvânteze viaţa ta. Da, Dumnezeu ştie toate lucrurile şi cunoaşte viaţa ta, însă, El ne-a spus în Cuvântul Lui să vorbim pe înţelese,desluşit. Sunt persoane care nu primesc răspunsul lui Dumnezeu, doar din cauza simplului fapt, că nu ştiu să ceară, ori că cer fiecum. Dumnezeu nu ştia de ce avea nevoie orbul? Şi totuşi, de ce l-a întrebat: „Ce vrei să-ţi fac?” Dumnezeu, nu ştia ce avea Solomon să-I ceară? Atunci de ce i-a mai zis: „Cere ce vrei să-ţi dau”. Secretul este să specificăm bine ceea ce dorim, fiind bine determinaţi pe obiectivul nostru, iar când răspunsul are să vină, să mergem în căutarea următorului răspuns de care avem nevoie. A cere şi a primi. Aceasta este dinamica vieţii de creştin ce te face să te dezvolţi de fiecare dată mai mult şi mai mult.

4. SĂ TE COMPORŢI CA ŞI CUM DEJA AI FI PRIMIT CEEA CE AI CERUT

Ce a făcut Ana după ce a fost la templu şi după ce I-a promis un sacrificiu lui Dumnezeu? S-a oprit din plâns şi s-a dus acasă, unde, a intrat la bărbatul ei şi a rămas însărcinată. Ca dvs. să primiţi răspunsul de la Dumnezeu, trebuie să vă comportaţi, ca şi cum aţi şi primit ceea ce vroiaţi. Persoana care cere ceva de la Dumnezeu, dar nu gândeşte şi nu vorbeşte ca şi cum deja ar avea ceea ce a cerut, nu demonstrează credinţa din interiorul ei ci din contră: arată prin acest lucru că nu crede că va primi ceea ce a cerut şi în consecinţă, nu primeşte răspunsul. Din această cauză, ea chiar şi după ce s-a rugat, are faţa posomorâtă, este nervoasă şi se ceartă cu ceilalţi, crezând că, prin simplul fapt că ea crede în Dumnezeu, Creatorul este obligat să-i schimbe traiul, însă acest lucru nu este adevărat. Ori faci ce trebuie şi eşti binecuvântat, ori continui să verşi lacrimi. Niciodată să nu-L învinuiţi pe Dumnezeu pentru un răspuns care nu a venit, pentru că, dacă nu a venit, înseamnă că dvs. nu aţi făcut ce trebuia.

5. SĂ DAŢI OFRANDĂ DREPT MĂRTURIE A CREDINŢEI DVS.

Când vorbim despre ofranda acestui caz, ne referim d.p.d.v. al lui Dumnezeu, la acea ofrandă „SERIOASĂ”. Nu există ofrandă mai serioasă decât propria viaţă. Al cincilea secret, care este ofranda, demonstrează încrederea pe care o aveţi în venirea răspunsului. Este ca o ofrandă de mulţumire pentru răspunsul pe care l-aţi cerut şi chiar dacă nu-l vedeţi, credeţi că deja l-aţi primit, aşa cum aţi învăţat din secretul nr.4. Cine crede, se dedică, şi cine se dedică lui Dumnezeu, face prin asta cea mai mare ofrandă pe care ar fi putut-o face vreodată. El acceptă această ofrandă a ta şi schimbă viaţa ta, aşa cum nu ai mai văzut în toate zilele tale de până acum.

6. A PERSEVERA PENTRU DREPTUL TĂU

Secretul este adânc legat de primul şi al treilea secret, căci dacă reuşim să credem fără să ne îndoim în inima noastră şi dacă cerem lucruri specifice în mod desluşit, avem dreptul să perseverăm pentru dreptul nostru. Acest lucru relevă insistenţa şi mentenanţa noastră înaintea lui Dumnezeu. Acesta este unul din secretele cele mai importante, pentru că el indică nivelul la care se află credinţa noastră. Astfel, se vede că nu ne mai mulţumim cu mai puţin decât ceea ce am determinat de la bun început, cu ceea ce este „dreptul nostru”. Dreptatea lui Dumnezeu este descrisă în Biblie în cuvântul care indică modul în care noi învingem:

„Cel neprihănit va trăi prin credinţă” (Romani 1:17).

Atunci când împlinim cel de-al şaptelea secret, ne vine mereu în minte următorul verset:

„Dumnezeu nu este un om ca să mintă, Nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit oare, nu va împlini?” (Numeri 23:19)

7. SĂ FACEM VOIA LUI DUMNEZEU

Cel de-al şaptelea şi ultimul dintre secrete, poate că vă va părea că-l contrariază pe cel de mai dinainte, dar, într-adevăr, cine cere şi aşteaptă răspunsul divin, trebuie mai întâi după cum este scris, să creadă în Dumnezeu. Iar cine are încredere în El, ştie că Dumnezeu îl cunoaşte şi că El face ca fii Lui să aibă parte de ce este mai bun. Realitatea este că majoritatea alegerilor noastre sunt egocentrice şi noi nu cercetăm dacă ele sunt de acord cu voia lui Dumnezeu şi cu ceea ce a pregătit El pentru noi. Dumnezeu ne respectă dorinţele, alegerile şi liberul arbitru, dar trebuie ca şi noi să respectăm voia Lui şi să-I cerem să facă în viaţa noastră ceea ce El doreşte. Astfel, vom fi siguri că rezultatul răspunsului final, va fi cel mai bun pentru noi.


Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *