Revolta care aduce viaţa

Copilul s-a făcut mare. Şi într-o zi, când se dusese pe la tatăl său la secerători,a zis tatălui său:

„Capul meu! Capul meu!” Tatăl a zis slujitorului său: „Du-l la mama sa!”

Slujitorul l-a luat şi l-a dus la mama sa. Şi copilul a stat pe genunchii mamei sale până la amiază,

şi apoi a murit. Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis uşa după ea şi a ieşit.

2 Împăraţi 4:18-21

Care este cea mai mare durere pe care o poate suferi o mamă? Să-şi vadă copilul mort, pentru că ordinea naturală a vieţii ne învaţă că fii noştrii mor după noi. Cum e atunci când un copil îţi moare? Acesta să fie sfârşitul? Mai e ceva de făcut? Pentru o mamă ce era foarte determinată, moartea fiului a fost doar începutul…

Era o persoană bună, onestă, ospitalieră, bogată (avea terenuri), dar cu toate astea, nici ea şi nici nimeni cu orice resurse ar fi avut, nu au putut împiedica moartea copilului.

Ce este moartea? Fiinţa umană o percepe ca pe sfârşitul tuturor lucrurilor pentru că prin moarte sufletul şi duhul deja au părăsit trupul şi în mod aparent nu mai este nimic de făcut. Totuşi, marea preocupare a umanităţii ar fi trebuit să fie “moartea spirituală” pentru că aceasta ne bombardează puterea noastră de a mai reacţiona; ne duce la resemnare şi la renunţarea de a mai înfrunta problemele. Un duh mort este un duh resemnat, acomodat care nu mai reacţionează în nici un fel.

Sunt nenumărate persoane, care, în ciuda tuturor posesiilor lor, suferă din cauza unuia din copii sau a unuia dintre cei dragi! Boli, vicii, deplasări comportamentale şi de caracter, violenţă, delicvenţă, boli mentale… Este evident că se simt frustrate pentru că aparent, au totul, dar durerea este mare înauntrul lor şi nu ştiu ce să facă? Cât deţin bunuri materiale se agaţă de ideea de a căuta orice posibilitate de a soluţiona problema sau măcar de a ameliora durerea. Ele însă nu caută acolo unde se poate găsii viaţa: în Iisus

În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” (Ioan 7:37,38)

Persoanele sunt însetate după o viaţă realizată dar nu Îl caută pe Dumnezeu aşa cum ar trebui să o facă. Unii Îl caută pentru a I se plânge de probleme şi chiar ajung să se răscoale împotriva Cuvântului Său, dând vina pe El pentru toate problemele lor.

Ceea ce ne atrage atenţia din întâmplarea biblică relatată privitor la această femeie, este atitudinea  pe care ea a avut-o în faţa unei dureri atât de pătrunzătoare:

1. A recunoscut că prin forţele ei proprii era imposibil de rezolvat situaţia pentru că, chiar dacă îşi purtase copilul în pântece, acum acesta era mort.

2. Ea nu s-a îndoit, nu a făcut scandal şi nu s-a răsculat împotriva lui Dumnezeu ci din contră, a URCAT până unde era patul omului lui Dumnezeu.

3. „A închis uşa”. Nu a permis ca sentimentele să o domine în acele momente în care trebuia să rămână cât mai lucidă posibil pentru a-şi putea folosi credinţa inteligentă şi a-şi rezolva problema.

A chemat pe bărbatul ei şi a zis: „Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu, şi apoi mă voi întoarce.” (2Împăraţi 4:22)

Ea nu depindea de credinţa soţului, mai ales că atunci când acesta şi-a văzut fiul cu o durere de cap nu i-a putut face nimic; atunci, cu siguranţă că nu avea cum să-l ajute să învie.