Ce ochi ai?

Spune-mi cu cine umbli şi îţi spun cine eşti. Această zicală populară reflectă o realitate. Ochii noştrii sunt aşa… Fiind oglinda sufletului, ei poartă cu sine o enormă responsabilitate a mântuirii.

Câţi creştini nu au nutrit sentimente şi gânduri rele faţă de ceilalţi şi asta doar datorită ochilor răi?

Comentarile nocive şi fatale au aruncat de multe ori persoanele în infern, iar acestea au avut loc tot datorită ochilor răi. Dacă aceste lucruri nu ar fi fost importante, Dumnezeu nu le-ar fi asociat cu sănătatea trupului.

Şi mai mult:

Ia seama, dar, ca lumina care este în tine să nu fie întuneric. Aşa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină, întocmai ca atunci când te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare.” (Luca 11:35,36)

Mulţi creştini au o parte a corpului în lumină şi alta în întuneric. Acesta este motivul pentru care multe persoane duc o viaţă paralelă cu cea pe care ar fi trebuit să o trăiască. O viaţă de suişuri şi coborâşuri atât în credinţă cât şi în împlinirea promisiunilor divine.

Evaluează-ţi cu atenţie viaţa, dragă cititorule.

Cine ştie dacă motivul problemele problemelor dvs. nu este tocmai acesta?

Ochii pot fi cauza vieţii meschine şi/sau a trupului bolnav.

Nici ochelarii şi nici măcar oftalmologul nu poate face ca trupul tău să fie în lumină, ci doar practica învăţămintelor Domnului Iisus Hristos.


EPISCOPUL MACEDO

 

 

 

 

 

 

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *