Furnica

Uitându-mă la câteva furnici din curtea casei mele, am observat că toate urmează acelaşi drum cărând în spate frunze mai mari decât ele, dar, totuşi urmează cu fermitate drumul până la furnicar, a cărui localizare am descoperit-o la câţiva paşi de unde veneau furnicuţele încărcate. Pentru ele, drumul până acasă, avea să fie o mare călătorie.

Deodată, iau seama că una dintre ele cară o frunză exagerat de mare în spate. Era de cel puţin 20 de ori mai mare decât micuţa fiinţă necuvântătoare, iar efortul acesteia creştea direct proporţional cu distanţa pe care o avea de străbătut până la destinaţie.

Mă uitam şi mă gândeam ce mândră trebuie să fie acea furnică ţanţoşă care căra aceea frunză enormă şi îmi imaginam cât de nerăbdătoare este să-i arate reginei furnică, ce puternică şi capabilă este ea. Cine ştie, poate urma să primească şi o promovare!!!

În timp ce şirul indian format din furnici urma drumul spre muşuroi, această furnică se învârtea în cerc şi nu reuşea să se deplaseze nici un „pas”. Era un efort atât de mare încât, abia că reuşea să facă un pas înainte şi apoi făcea doi înapoi. Era atât de oarbă, atât de distrată de la realitate încercând să care acea colosală greutate în spate, încât nici nu a observat că toate celelalte furnici dăduseră drumul la frunze pentru a-şi scăpa viaţa de piciorul unui copil ce alerga după o minge.

Furnicile au scăpat la limită, dar prietena noastră nu a avut norocul acesta. A murit strivită, agăţată de imensa ei frunză.

La fel ca această furnică, noi fiinţele umane inteligente şi sensibile, de multe ori vrem să cărăm în spate, mai mult decât putem duce. Vrem să cărăm problemele celorlalţi, durerile lumii, lăcomia de a dorii din ce în ce mai mult, de a fi mereu mai mult şi mai buni, iar când ne trezim la realitate, suntem striviţi sub greutatea prostiei noastre.

Ai mai multă grijă de tine însuţi. Zilele trec, persoanele trec, timpul trece, dar tu rămâi. Tu vei fi eterna-ţi companie. Poate că toţi vor fugi de tine, dar tu nu poţi fugi de tine însuţi, de pacea ta interioară, de fericirea ta.

Dacă te iubeşti, cară-ţi doar bagajul tău şi încearcă să-l faci cât mai gol posibil!

Eu cred în tine!

Succes!

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *