Venin mortal

De câte ori, nu s-a întâmplat ca cineva să vă zică ceva neplăcut şi mai apoi să vină la dumneavoastră şi să vă ceară scuze zicând: „Iartă-mă. Retrag tot ce am spus”?

Dar oare asta este cu adevărat posibil? Se poate oare retrage ceea ce a fost spus?

Dacă cineva vă răneşte fizic, acea rană se vindecă şi după un timp, sunteţi complet refăcut(ă), însă, efectul unui cuvânt care va rănit, adeseori rămâne prezent toată viaţa.

Atunci, cum poate cineva să retragă ceea ce a zis. Chiar dacă persoana care a fost afectată de aceste cuvinte, iartă, daunele acestor cuvinte totuşi, pot să rămână în viaţa celui rănit.

Adevărul este că odată ce cuvântul iese din gura noastră, nu mai poate fi nicidecum anulat. După ce a fost rostit cuvântul, el va ajuta aceea persoană pe care ne-am decis s-o sprijinim şi va distruge de asemenea pe cine ne-am decis să criticăm ori să umilim.

Atunci, având în vedere că, cuvintele nu pot fi retrase, singura soluţie este ca noi să împiedicăm să iasă din gura noastră, cuvinte negative şi rele. Trebuie să avem grijă la tot ceea ce spunem pentru că un singur cuvânt ce iese din „albie” îi poate cauza o cicatrice permanentă cuiva pe care-l iubim. Nu uitaţi că vom fi traşi la răspundere pentru fiecare cuvânt pe care îl vom fi spus.

„dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.” (Iacov 3:8)

Am trăi într-o lume mult mai bună dacă am lua decizia ca toate cuvintele pe care le rostim să fie bune şinu rele.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *