Acţiune umanitară în Gabon

CdAS realizează donaţii pentru bătrânii abandonaţi prin spitale

Biserica Universală a Împărăţiei lui Dumnezeu nu se gândeşte la efort când vine vorba de a salva vieţi şi asta fie când vine vorba de  transmiterea Cuvântului lui Dumnezeu, fie de o activitate umanitară. Acolo unde este un CdAS sunt şi suflete salvate. Cu acest gând, voluntarii bisericii din Gabon (oficial recunoscută ca Republica Gabon) ţară africană a cărei capitală este Libreville – au realizat o muncă socială în favoarea bătrânilor dintr-un spital din Melen.

„Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” (Matei 25:40) 

Spitalul găzduieşte aproape 50 de bătrâni abandonaţi şi a fost ajutat de către CdAS cu mai bine de 1000 de medicamente, 500 de kg de alimente cu termen mare de valabilitate şi haine. 

De asemenea, acţiunea voluntară a realizat şi rugăciuni în favoarea acestor suferinzi. Acţiunea a fost realizată la iniţiativa asociaţiei de ajutorare creştină a bisericii

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *