Adevărul vă eliberează

Pe parcursul slujbei din Ibaraki, Japonia persoanele au învăţat despre
cine se află în spatele suferinţei şi despre cum îl putem învinge

Locaşul Duhului Sfânt din Ibaraki, Japonia are uşile deschise zilnic cu scopul de a îi ajuta pe cei care suferă. Într-o recentă slujbă: Concentrare de Minuni şi Credinţă ce a avut loc duminica la ora 09:30, părintele Roberto Furuguem a explicat care este motivul suferinţelor multor persoane.

„veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” (Ioan 8:32)

„A cunoaşte adevărul înseamnă a cunoaşte voinţa lui Dumnezeu privitor la viaţa noastră. Nu puţini oameni duc o viaţă distrusă şi spun că asta este o karmă a lor, că face parte din destinul lor, că este o cruce sau o încercare prin care trec. Nimic însă din toate acestea nu are o bază biblică, iar ei sfârşesc prin a se lăsa în mâna problemelor, renunţând la lupră” – a menţionat părintele.

De asemenea, părintele a mai ţinut să rostească versetul biblic din Evanghelia după Ioan în care Domnul Iisus ne spunea despre cauzatorul tuturor suferinţelor:

„Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească…” (Ioan 10:10)

Pe parcursul predicii, părintele a explicat că Dumnezeu nu vrea ca omul să ducă o viaţă de suferinţă. Dumnezeu  ni L-a trimis pe Unicul Său Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică. Cei care cred în El şi Îl acceptă, trebuie să aibă o viaţă calitativă în toate sensurile. Dacă vreţi ca începând de astăzi să cuceriţi această calitate de viaţă, este nevoie să vă oferiţi în totalitate lui Dumnezeu. Faceţi un legământ cu El şi cu siguranţă că mai apoi, viaţa dvs. nu va mai fi niciodată aceiaşi.” – a încheiat părintele.

Locaşul Duhului Sfânt din Ibaraki – Japonia este localizat în: Ibaraki-Ken Joso-Shi Koyamado-Cho312-6 Komiya Haitsu 1F.

„Aveam nevoie de o întâlnire cu Dumnezeu”

Wanessa Kitagawa povesteşte că, chiar dacă a crescut în învăţături biblice, ea a ajuns la Locaşul Duhului Sfânt cu probleme în căsnicie şi cu depresie. „Când eram mică, eu mergeam la biserică cu părinţii mei, dar, odată ce am înaintat în vârstă, am început să frecventez mai multe religii. Eram o persoană goală, foarte nervoasă, plângeam din orice şi am început să am probleme spirituale precum vedeniile.” – ne relatează.

„Mă certam mult cu soţul şi cu copii mei. Nu aveam chef să fac nimic ci doar să dorm. Nu aveam grijă de casă, eram mereu deprimată, iar asta m-a făcut să mănânc din ce în ce mai mult şi să mă îngraş. Devenisem complexată de corpul meu.” – spune Wanessa.

Înafară de aceste probleme, ea ne povesteşte că familia ei a trecut prin situaţii grele d.p.d.v. financiar. „Aveam foarte multe datorii, treceam prin perioade de foamete şi chiar ajunsesem să depindem de o vecină. Soţul meu „obosea” maşina foarte mult şi astfel consuma tot ceea ce aveam.”

Viaţa ei s-a schimbat doar după ce a cunoscut Biserica Universală. „Am început să particip la slujbele CdAS, dar, la început nu eram constantă în ceea ce făceam. Participam la slujbe, la campaniile de credinţă şi astfel am început să văd ameliorări în viaţa mea. Schimbarea însă a avut loc, doar după ce am început să-mi dau seama că aveam nevoie de o întâlnire cu Dumnezeu şi de o schimbare în ceea ce mă priveşte pe mine” – ne spunea tânăra.

„Am primit botezul cuDuhul Sfânt şi totul s-a schimbat. Sunt o persoană puternică, căsnicia mea a fost restaurată şi prosperăm” – finalizează.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *