Cum să-L mulțumești pe Dumnezeu prin credință

Credința este un dar de la Dumnezeu. Și poate fi bine executată dacă este aliniată cu inteligența. Episcopul Edir Macedo și soția sa Ester Bezerra au vorbit despre acest subiect în cadrul programului „Învățarea credinței”

Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu: ”Fiul meu, fii înțelept și înveselește-mi inima, ca să răspund celui ce mă ocărăște.” Proverbe 27:11

Din acest verset, ei au explicat că acesta este gândul lui Dumnezeu pentru copiii Săi, pentru că El dorește ca, prin credință, ei să fie înțelepți. „Fiecare tată își dorește ca fiul său să semene cu el și, de asemenea, fiului îi place să arate ca tatăl său. Și asta declară Dumnezeu în acest verset: El vrea să fie mândru și înălțat prin copiii Săi”, a spus Ester.

Instructiuni date de ei:

-„Credința nu este un sentiment religios, ea implică inteligență și intelect. Din acest motiv, Dumnezeu cere de la noi ca credința să se întemeieze pe rațiune, întrucât numai rațiunea poate cântări, evalua și decide ce să facă”, a spus Episcopul.
-„Când avem caracter, esența noastră emană parfumul Lui”, a adăugat el.
-„Ceea ce Îi place lui Dumnezeu nu este în a face. Dar ceea ce Îi place lui Dumnezeu și Îi permite să răspundă celor care Îl jignesc este atunci când prezentăm un caracter de tipul lui Iov, [adică] integritate, dreptate, cu teamă de Dumnezeu și abaterea de la rău”, a clarificat el.
-„A fi înțelept înseamnă a crede că El există, așa că poți trece prin orice situație, dar nu te descurajezi și nu renunți”, a declarat Ester.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *