Vrei să primești răspuns de la Dumnezeu?

Când se confruntă cu probleme, este obișnuit ca cei care le experimentează să devină victime ale mâhnirii, fricii și nesiguranței. De fapt, cei care se agață de propriile forțe, când se găsesc într-o „fundătură”, ajung să se îmbolnăvească deoarece durerea sufletească este capabilă să fie exteriorizată.

Este adevărat să spunem că această situație, din când în când, devine parte din realitatea multora. Dar ce poți face pentru a nu fi copleșit de adversitate? Cuvântul lui Dumnezeu clarifică acest lucru: „Cheamă-Mă în ziua necazului; Te voi izbăvi și Mă vei slăvi.” (Psalmul 50.15)

Ce trebuie să știi:

Sunt mulți care sunt dispuși să se smerească în fața prietenilor și familiei în căutarea ajutorului, dar, pe de altă parte, nu sunt dispuși să se smerească în fața Atotputernicului, Singurului care ne poate ajuta cu adevărat.

Drept urmare, cei care își disprețuiesc strigătul către Dumnezeu, din păcate, trăiesc ostatici necazului lor și nu se bucură de făgăduința dată celor care fac din El adăpostul lor.

”Cand striga un nenorocit, Domnul aude si-l scapa din toate necazurile lui. Ingerul Domnului tabaraste in jurul celor ce se tem de El si-i scapa din primejdie. Gustati si vedeti ce bun este Domnul! Ferice de omul care se increde in El!” Psalmii 34:6-8

Punerea în practică:

Nu vă lăsați păcăliți, Dumnezeu nu alege să slujească unora în detrimentul altora, mila Lui este pentru toți cei care Îl cheamă cu sinceritate.

„De fiecare dată când o persoană, indiferent de religie, sex, culoare, vârstă, clasă socială sau naționalitate, strigă, El răspunde. Nu există mister sau bariere, este simplu și ușor”, explică episcopul Edir Macedo în cartea sa, „Pâinea noastră pentru cele 365 de zile”.

Prin urmare, dacă căutați și nu găsiți refugiu, ajutor sau îndrumare în această lume, faceți proba cu Dumnezeu, strigați la El.

Participați la una dintre slujbele ținute la Catedrala credinței din București pe Șos. Fundeni nr 11, sector 2, sau la un Locaș al Duhului Sfânt mai aproape și învățați cum să vă relaționați cu Domnul.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *