Ce îți poate revela durerea?

Află cum să faci față problemelor pe care le confrunți

Poți privi durerea ca pe ceva rău care se întâmplă în viața ta. Evident, nimeni nu vrea să se trezească și să simtă durere. Dar, durerea poate fi văzută și ca o comunicare care indică ceva la care trebuie să fim atenți.

Ce îți poate revela durerea?

Pe durata emisiunii „Inteligență și credință”, pe data de 4 februarie, Episcopul Renato Cardoso a menționat că atunci când o parte a corpului nostru simte durere este un semn că ceva nu este bine acolo.

„Această durere este un mesaj pe care corpul meu îl trimite creierului meu, spunând următoarele: trebuie să fii atent aici, pentru că ceva te doare”, a spus el.

În același mod, se întâmplă și cu durerea interioară pe care o simte o persoană. De exemplu, atunci când o persoană se auto-mutilează, exprimă prin durere fizică durerea pe care o simte în sufletul său. Adică, este ceva în neregulă pe care ea trebuie să o trateze la rădăcina problemei.

„Cert este să profiți de durere pentru a schimba ceva și nu pentru a suferi, plângându-te sau murmurând de această problemă. Trebuie să înțelegi ce spune durerea, mesajul pe care îl comunică și, apoi, să acționezi în mod inteligent la acest mesaj ”, a sfătuit Episcopul.

Cu alte cuvinte, la fel cum corpul reacționează instinctiv îndepărtându-se de durere, o persoană trebuie să rezolve rapid ceea ce comunică durerea sa interioară.

Poate că este o durere cauzată de sărăcie și datorii financiare sau o durere cauzată de o relație conjugală rea. Nu contează. Reacția persoanei trebuie să fie aceeași pentru orice situație: găsește rădăcina problemei și lucrează la ceea ce se întâmplă acolo.

„Oamenii reclamă, plâng, se enervează, încearcă să se răzbune, intră în depresie. Pentru că nu știu să înțeleagă mesajul durerii. Trebuie să înveți să auzi durerea pe care o simți. Ascultarea nu înseamnă „a te bucura” de durere. Este să înțelegi ce trebuie să faci ”, a adăugat Episcopul.

De exemplu, dacă o persoană simte durerea unei respingeri în viața sentimentală, trebuie să știe să se aprecieze pe sine, să rezolve sentimentul pe care îl are în interior și să caute îndrumare pentru a deveni o persoană și mai bună.

Caută ajutor

Deci, dacă te confrunți cu dureri în orice domeniu al vieții tale, nu pierde timpul ci căută o soluție urgentă, înainte ca situația să se înrăutățească. Încearcă, de asemenea, să înveți fără să simți durere, fără a fi nevoie să treci prin experiențe dificile.

La Catedrala Credinței și la toate Locașurile Duhului Sfânt din țară, avem slujbe specifice pentru a trata fiecare arie a vieții. Acestea sunt lecții valoroase și practice pe care le poți aplica imediat, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Participă chiar astăzi.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *