Episcopul Edir Macedo

Un mesaj în fiecare zi

Episcopul Edir Macedo

A X-a zi de post

Cuvântul căsătorie este un substantiv feminin care înseamnă „uniune legală dintre un bărbat şi o femeie în scopul de a institui o familie”. Biblia indică prima oară despre acest tip de relaţie încă din Geneza…

A IX-a zi de post

Cuvântul iubire în limba greacă antică, avea trei semnificaţii: eros – se referea la sex; philos – se referea la cei dragi; şi agape – se referea la iubirea faţă de Dumnezeu. În ebraică însă, cuvântul iubire – ahava, înseamnă lipsit de sentimente.

A VIII-a zi de post

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. (Galateni 5:22,23)

A VII-a zi de post

Doar ca să te poţi transpune în acest mesaj, amintim că Iuda îl reprezintă pe acela aşa-zis al lui Dumnezeu dar care nu are nimic din Dumnezeu ci sunt pur şi simplu unelte ale diavolului care se apropie de o fată sau de un băiat…

A VI-a zi de post

Sfintele scripturi posedă 40 de scriitori printre care, regi, prinţi, poeţi, filozofi, profeţi, lideri de stat, un medic, un colector de taxe şi un avocat. Din aceşti oameni ce aparţineau mai multor tipuri de clase sociale…