Episcopul Edir Macedo

Un mesaj în fiecare zi

Episcopul Edir Macedo

Sacrificiul II

Nu puteţi uita că sacrificiul este cel mai scurt drum între a dori ceva şi a-l realiza. Nimeni nu ar putea să sacrifice în mod deliberat, dacă nu ar fi atins de forţa interioară numită credinţă. Dumnezeu, când Şi-a dat Fiul ca să fie crucificat, a fost un exemplu pentru noi…

Muntele Sfânt

Când vorbim de altar, vorbim de munte, de cuceriri fizice, materiale, sentimentale, familiale şi mai presus de toate, de un loc în care toţi oamenii, fie ei membri, lucrători, preoţi sau chiar episcopi pot fi salvaţi şi blindaţi contra tuturor acţiunilor satanice…

Ce Cuvânt!!!?

Medic, dentist, inginer, avocat, profesor, arhitect. Toţi aceştia sunt formaţi printr-o facultate. Ce lucru îl capacitează pentru o anumită carieră? Cum se formează el? El este format prin intermediul unei primiri ştiinţifice a cuvântului…

Sacrificiul

Când Îi cerem ceva lui Dumnezeu, El nu ne răspunde din cauza plânsetelor noastre, din cauza necesităţilor sau a dureilor noastre. El acţionează conform cu credinţa noastră, care este singura monedă de schimb cu Dumnezeu…

Înaintea altarului

Banii sunt doar hârtie. Valoarea lor nominală poate să fie chiar enormă, însă chiar şi aşa, rămâne la statutul de hârtie. Importanţa şi ceea ce reprezintă această hârtie poate fi mare şi foarte folositoare, însă asta nu înseamnă că banul nu mai este o hârtie prin esenţa lui…