Mesaje

Spațiul Femeii |

Inimă bună X Inimă rea

„Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.” (Matei 12:35) Aici putem observa diferenţa dintre acela care are un duh excelent şi cel care are un duh detestabil. Căci atunci când Domnul s-a referit la omul bun , El s-a referit la toţi cei care au un duh…

Povestea calului sălbatic

Într-o zi, un om a cumpărat un cal sălbatic şi toţi prietenii lui i-au zis: „Ce bine!” Ziua următoare, calula fugit şi prietenii omului i-au spus: „Ce rău!”…

Unde este sinceritatea?

Cât timp umanitatea nu recunoaşte ceea ce este cu adevărat; cât timp se ascunde în spatele unor scuze nefondate şi deşarte, nedorind să recunoască faptul că arma diavolului este chiar înauntrul nostru şi că niciodată nu am cunoscut adevărul. Astfel, niciodată nu vom fi cu adevărat liberi…

Fă diferenţa

Cu acest exemplu puteţi învăţa că toţi avem ceva grandios care constă în elementul care ne diferenţiază de ceilalţi…

Cei doi lei

Noi am fost creaţi să avem simţul dreptăţii atunci când ne confruntăm cu o situaţie: de agresiune, de furt, de maltratare, etc. În acel moment, văzând acea scenă, ia naştere în noi o revoltă însă ea nu este bună la nimic dacă nu o punem în practică, dacă nu o luăm din loc pentru a apăra…