Asumă-ţi credinţa

Ştiţi de ce multe persoane nu-şi ating obiectivele? Pentru că în loc să investească în viziunea lor, în viziunea pe care le-o dă Dumnezeu, ei investesc în văicărelile lor, în reproşurile lor, în a se plânge. Şi Dumnezeu nu suportă asta! „M-am dus la locul meu de strajă şi stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul şi ce-mi va răspunde la plângerea mea.” (Habacuc 2:1)

Sunt oameni care din cauza simplului fapt că sunt în cetăţuie (Hristos) şi veghează (să facă totul aşa cum trebuie) se gândesc că Hristos este obligat să le asculte şi să le răspundă la plângere. Ei aşteaptă răspunsul lui Hristos la plângerea pe care o fac spunând că obiectivele lor nu sunt realizate. Mulţi dintre cei care sunt alături de noi şi care au venit la CdAS cu un scop, încă nu l-au atins, dar, în timp ce sunt în cetăţuie, cuceresc alte lucruri.

Întrebarea este: De ce au cucerit altceva şi nu acel obiectiv pe care-l aveau?

Domnul mi-a răspuns şi a zis: „Scrie prorocia şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor!” (Habacuc 2:2)

Lipseşte asumarea credinţei! Lipseşte responsabilitatea de a cucerii cu orice preţ acel obiectiv, lipseşte să scriem şi să săpăm acea ţintă, luptând până la capăt pentru a o atinge. Când cineva scrie, îşi exterioriozează viziunea şi acest lucru este pe post de ţintă, de lege înaintea fiecăruia dintre noi.

Ceea ce Dumnezeu ne spune tuturor este următorul lucru: Asumaţi-vă credinţa căci eu îmi asum puterea. Oare Hristos care le-a realizat în alte aspecte, nu poate să ne realizeze obiectivele? Ba sigur că da. Atunci scrie, sap-o înseamnă să nu lăsăm pe nimeni şi nimic să ne fure obiectivele. Sap-o pe tăbliţa inimii tale. Mulţi fug astăzi de astfel de persoane căci a sta în preajma lor este sinonim cu a avea probleme. Însă, când aceştia îşi asumă credinţa şi îşi ating scopurile, cei ce fugeau mai înainte de ei, ajung să alerge acum pe lângă ei pentru că aceştia au devenit învingători şi oameni realizaţi.

„Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.” (Habacuc 2:3)

Orice lucru are un timp bine determinat pentru a se întâmpla, Important este că Dumnezeu nu dă greş fiindcă, atunci când veghem (în practicarea Cuvântului) suntem în cetăţuie (îl avem pe Hristos ca temelie), iar dacă ne asumăm credinţa, Hristos ne răspunde şi nu zăboveşte. Nu fugi de obiectivul tău ci fugi după el.

„Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.” (Habacuc 2:4)

Acest mesaj este pentru toţi aceia care recunosc că fără Hristos nu pot nimic şi că, alături de El, nu este nimic pe care ei să nu-l poată cucerii.

Cel care este orgolios, care nu este sincer cu el însuşi, cel care nu are sufletul complet, nu este nimic. Fiinţa umană are nevoie de cuceriri, iar când nu cucereşte, sufletul ei este trist, incomplet. Din cauză că acesta nu recunoaşte că fără Hristos nu e nimic, va şi rămânea fără nimic, dar noi care am fost îndreptăţiţi de Iisus pe cruce, trăim prin credinţa noastră, ne-o asumăm în fiecare zi până la sfârşit, şi din cauza aceasta ne cucerim obiectivele zi după zi.