Câine mort

Unul din lucrurile cele mai des întâlnite în rândul creştinilor din ziua de azi este incoerenţa dintre promisiunile lui Dumnezeu şi felul vieţii pe care o au ei. Aici există o discrepanţă pentru că Dumnezeu care a făcut promsiunile este Fidel în împlinirea lor şi pe deasupra este un Dumnezeu Atotputernic, însă cu toate acestea, majoritatea creştinilor nu ajung să intre în posesia lucrurilor promise de Dumnezeu.

Cine să fie devină? Dumnezeu sau persoanele? Oare Dumnezeu nu mai este Acelaşi? Bine. Adevărul este că fii lui Dumnezeu nu se mai pun în locul ce le este rezervat. Ei nu cred că trebuie să aibă o viaţă demnă de nişte fii ai Regelui.

În modul de gândire zace adevărata problemă pentru că atunci când persoana nu se consideră demnă de a intra în posesia Proisiunilor Divine, nimeni nu o mai poate ajuta, nici Dumnezeu şi nici oamenii, după cum se poate observa în următorul pasaj biblic:

„Ionatan, fiul lui Saul, avea un fiu olog de picioare şi în vârstă de cinci ani, când a venit din Izreel vestea morţii lui Saul şi a lui Ionatan; doica lui l-a luat şi a fugit, şi fiindcă se grăbea să fugă, a căzut şi a rămas olog; numele lui era Mefiboşet.”(2 Samuel 4:4)

David vroia să ajute pe cineva din casa lui Saul şi astfel l-a găsit pe Mefiboşet, fiul lui Ionatan. El era olog de picioare. Acesta locuia în Lodebar care tradus înseamnă: deficit şi sărăcie. Astfel spus, moştenitorul regelui era deficitar şi sărăcăcios:

Împăratul David l-a trimis să-l ia din casa lui Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar.Şi Mefiboşet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, a venit la David, a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat. David a zis: „Mefiboşet!” Şi el a răspuns: „Iată robul tău!”David i-a zis: „Nu te teme, căci vreau să-ţi fac bine din pricina tatălui tău Ionatan. Îţi voi da înapoi toate pământurile tatălui tău Saul, şi vei mânca întotdeauna la masa mea.” El s-a închinat, şi a zis: „Cine este robul tău, ca să te uiţi la un câine mort ca mine?” Împăratul a chemat pe Ţiba, slujbaşul lui Saul şi i-a zis: „Dau fiului stăpânului tău tot ce era al lui Saul şi tot ce avea toată casa lui. Tu să lucrezi pământurile pentru el, tu, fiii tăi şi robii tăi, şi să strângi roadele, ca fiul stăpânului tău să aibă pâine de mâncare; şi Mefiboşet, fiul stăpânului tău, va mânca întotdeauna la masa mea…” (2 Samuel 9:5-10)

Cea mai mare problemă pe care o avea Mefiboşet nu era cu picioarele ci cu mintea sa. Lui îi era teamă, accepta acea situaţie şi se considera un câine mort. Cum putem să ne dăm seama că problemele lui nu erau de ordin fizic ci erau mentale (de raţionament şi spirituale)? Prin vorbele lui. Câinele în perioada aceea nu valora nimic…cu atât mai puţin mort pentru că era considerat necurat din cauză că mânca mortăciuni şi chiar şi propria vomă.

Mefiboşet trăia dar era ca un câinemort… De ce?

1. Se gândea că nu-i vor fi acordate drepturile pe care le are.

2. Credea că trebuie să trăiască depinzând de alţii; cerşindu-şi pâinea ca şi cum acesta i-ar fi fost destinul sau ca şi cum asta era voia lui Dumnezeu

3. Se gândea că fizicul lui (deficienţa pe care o avea) nu-l va lăsa vreodată să fie un om realizat.

Înauntrul bisericii există persoane asemănătoare cu Mefiboşet care acceptă să trăiască o viaţă deficitară şi sărăcăcioasă, deoarece stima de sine le lipseşte şi nu au încredere în ei înşişi. Persoanele deţin Sânge Regal (Sângele lui Iisus Hristos). Ei au parte de sângele care a fost vărsat de Mântuitor pentru noi, dar trăiesc ca şi cum ar fi nişte câini morţi. Aceiaşi ironie a sorţii era întâlnită şi la Mefiboşet căci semnificaţia numelui său este: „exterminatorul ruşinii”. David nu avea sânge regal însă avea o minte strălucită şi de asemenea oferirea inimii lui era una făcută în totalitate pentru Dumnezeu.

Ca să vedem mai multe despre cum este un câine mort, haideţi să citim din Eclesiastul 9:4,5 următorul paragraf:

Căci cine este scutit? Oricine trăieşte tot mai trage nădejde; căci un câine viu face mai mult decât un leu mort. Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită.

Mefiboşet, considerându-se un câine mort, a demonstrat că nu mai are nici o speranţă. Aspiraţia sa către o viaţă mai bună, era moartă pentru că, chiar având sânge regal, accepta să trăiască din fărâmituri.

Aceasta este oglindirea creştinilor morţi în credinţă. Ei se simt morţi, fără vre-o aspiraţie asupra vieţii şi trăiesc din fărâmituri şi resturi nemai-sperând la nici o îmbunătăţire a vieţii lor chiar având în vedere că au parte de Sângele Regal. Atunci când persoana crede în recompensă, într-o viaţă mai bună, ea luptă pentru ceea ce este dreptul lui. E foarte tare acest lucru pentru că Duhul Sfânt spune aşa:

„Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.” (Iacov 2:17)