Cum să depăşim o problemă imposibilă?

După aceea era un praznic al iudeilor; şi Iisus s-a suit la Ierusalim (Ioan 5:1)

Iisus n-a participat la acest praznic (petrecere), ci s-a dus unde erau cei nevoiţi.

Căci participarea la petreceri, serveşte mai degrabă pentru cei religioşi care caută să uite de suferinţă prin ele.

 

În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită  în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare. În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, care aşteptau mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se pogora, din când în când, în scăldătoare, şi tulbura apa. Şi cel dintâi care se pogora în ea se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.

 (Ioan 5:2-4)

 

Această pridvoare mare, cu mulţi bolnavi, înseamnă acei oameni care  cred în Dumnezeu şi speră să-şi rezolve problemele cu care au fost „încărcaţi” cu ele mulţi ani şi niciodată nu s-au rezolvat. Ei au vegetat pe o fabulă, şi nu o promisiune, în cele din urmă, au avut de aşteptat pentru că au crezut în Dumnezeu într-un mod greşit.

Toţi cei care au fost acolo, au crezut în această  fabulă, povestea sau legenda inventată de „diavol”, „Satan”, „Dragon” şi „Şarpele cel vechi”. Ceea ce însemnă că duceau o speranţă falsă. Şi adevărul este că ei niciodată n-au depăşit peste problemele lor, ci întotdeauna au fost depăşiţi de acele probleme. Asta e ceea ce se întâmplă astăzi într-anumite secte şi religii. Ele cred că urmează lucruri corecte, care într-adevăr sunt nişte fabule.

Rezultatul este că oamenii acolo sunt mereu bolnavi şi fracasaţi!

 

Acolo se afla un om bolnav de treizeci şi opt de ani . (Ioan 5:5)

 

A trăit o tinereţe blestemată din cauza unei „credinţe” greşite.

A aşteptat unu, doi, 10, 30…38 de ani.

 

Iisus când l-a văzut zăcând , şi , fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme,

i-a zis: vrei să te faci sănătos? (Ioan 5:6)

 

De ce Iisus nu-l vindecase de mai multă vreme, dacă ştia ce avea el nevoie?  El întreabă pentru ca persoana să dovedească faptul că problema este lipsa sa de o atitudine, revoltă şi de materializare.

Imaginaţi-vă dacă veneaţi la biserică 38 ani şi nu rezolvaţi nimic în viaţa dvs!

 

Doamne n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare… (Ioan 5:7)

 

Dumnezeu nu vroia să ştie dacă n-a avea pe nimeni să-l bage în apă, aşa cum nu vrea să ştie dacă aveţi sau nu condiţii pentru a rezolva viaţa dvs.

El vă întreabă: tu vrei?

Mulţi dau scuze pentru că sunt acomodaţi şi zic: încă nu m-am căsătorit, n-am reuşit să plătesc datoriile mele, sunt bolnav, depresiv…

Dumnezeu nu acceptă să audă scuzele celor dezamăgiţi, ci ca cine este decis să decidă!

 

…când se tulbură apa; şi până mă duc eu se pogoară altul înaintea mea.

Scoală-te, i-a zis Iisus, ridică-ţi patul şi umblă (Ioan 5:7,8)

 

Ridicaţi-vă, căci cea mai mare boală este acea ce este în capul dvs. De accea nu acceptaţi, deoarece sunteţi o persoană vie!!!

Trebuie să vă ridicaţi!  De imediat omul acesta s-a văzut vindecat, căci a unit speranţa cu credinţa.

Când se unesc cele două speranţa cu credinţa, o minune se materializează şi viaţa merge.

Atunci, drag cititor; ridicaţi-vă patul si umblaţi!

Ep. Julio Freitas

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *