Cărbune sau diamant?

Câţi din lumea aceasta nu-şi dedică ani buni din viaţă studiilor pentru a putea lucra în firme mari sau multinaţionale? Sunt firme „disputate” datorită faptului că oferă siguranţă şi statut muncitorilor săi.

Nu există nici o firmă sau instituţie, nicăieri în lumea aceasta care să poată oferi beneficii atât de durabile pe cât îţi oferă munca pentru Dumnezeu şi asta că ceea ce obţii în urma acesteia este etern.

În mod evident, obiectivele nu sunt aceleaşi, dar, a lucra pentru Dumnezeu nu este pentru oricine. Oricât de pregătit ar fi, oricât de multe studii şi ambiţie ar avea o persoană, nu poate lucra pentru Împărăţia lui Dumnezeu atâta timp cât nu este dispusă să renunţe la orice tip de glorie şi onoare a acestei lumi. Doar aceştia sunt apţi să lucreze alături de Dumnezeu. Mulţi chiar au început lucrarea lui Dumnezeu, dar nu au putut continua, iar cei ce au ieşit sau vor ieşi se grupează în 4 categorii:

1. Cei care vor SĂ FIE cineva. (Vor să fie un preot regional, statual, un lider recunoscut de ceilalţi şi de conducere.) Împărăţia lui Dumnezeu nu este o împărăţie de domnitori ci una de robi. Începând din clipa în care persoana aşteaptă recunoştiinţa omului, unica focalizare pe care se poate şi pe care trebuie să o avem în această lucrare, se pierde. Pe tot parcursul timpului petrecut cu Apostolii, Iisus nu a vorbit niciodată despre facilităţi sau proiecte personale, ci din contră, în fiecare învăţătură pe care o dădea, le lăsa clar celor ce vroiau, vor sau vor vrea să-L slujească, faptul că preţul pentru a realiza acest lucru este unul foarte mare.

Putem observa că de fiecare dată când a venit cineva la Iisus cu intenţia de -L servi şi a-L urma, individul în cauză a trebuit să renunţe la poziţia şi la statutul său social. Acest tip de preot care vrea să fie cineva, îşi caută mereu interesele personale şi pierd complet principiile slujirii lui Dumnezeu. Cine Îl slujeşte, nu alege locul, titlul şi nici nu-şi doreşte poziţii. El este mereu dispus la orice spunând: „Iată-mă aici”.

2. Cei ce vor SĂ AIBĂ ceva (bani, confort, privilegii, casă, maşină, etc.) Când preocuparea ta nu mai este cea faţă de suflete, în mod clar, obiectivele şi preocupările tale, devin personale şi mai ales, materiale. Tot ceea ce această persoană a lăsat într-o zi în favoarea Lucrării lui Dumnezeu, este reîncorporat puţin câte puţin în scala personală de valori, până ce, sufletele, ajung să nu mai fie nici măcar trecute pe lista de interese a acestui individ. Atenţie! Din momentul în care se spune: „da, vreau”, Lucrării lui Dumnezeu, obiectivele personale şi materiale, devin inexistente pentru că de atunci, individul în cauză, devine rob, iar unicul drept al robului este acela de a-L sluji pe Domnul lui. El nu poate să se „slujească” pe sine însuşi sau să se comporte ca şi cum el ar fi stăpân. Când focalizarea se schimbă de pe a sluji, pe a avea, persoana îşi renegă vocaţia, sau demonstrează că nu a avut niciodată vre-o vocaţie pentru Altar. Noi suntem leviţii, cei ce nu au drepturi, posesii personale, etc. Noi avem ca moştenire un singur lucru, viaţa veşnică.

3. Cei ce vor SĂ FACĂ Lucrarea lui Dumnezeu în FELUL LOR (religios, fanatic, sistematic, normal, acomodaţi, timizi, fricoşi…) Care este modelul ce trebuie urmat când exerciţi Lucrarea lui Dumnezeu? Domnul Iisus Hristos!!! Nu există mai multe modalităţi prin care poţi să-L slujeşti pe Dumnezeu. Există însă, după ceea ce putem vedea o lipsă de umilinţă şi supunere la direcţia Duhului Sfânt. Această caracteristică este foarte importantă pentru că atâta timp cât sunt în Lucrare astfel de oamneni, oriunde ar fi sau pot ajunge într-o zi, nu au nici o dezvoltare în ceea ce fac. Nu se dezvoltă datorită neglijenţei şi nepăsării cu privire la progresul personal şi dezvoltării exercitării acestei Lucrări. Aceştia sunt cei care fac cele mai mari probleme de-a lungul ministerului lor: ei crează un ambient neplăcută cu alţi preoţi, dau un exemplu prost pentru auxiliari şi pentru cei ce sunt în pregătire pentru a intra total în Lucrare şi pentru lucrători.

Li se atrage mereu atenţia, dar nu învaţă niciodată. De aceea ies şi nu Dumnezeu îi dă afară ci ei însuşi se exclud din Lucrare pentru că permit ca satan să le umple inimile cu răutăţiile lui. Cine lucrează în felul lui, realizează o lucrare carnală şi astfel, dă naştere unor fii ai cărnii: viitori preoţi, lucrători, evanghelişti care vor vrea şi ei să facă lucrurile în felul lor.

4. Cei ce vor să-L slujească pe Dumnezeu lângă altar ca lucrători, evanghelişti sau membrii. Ei sunt sinceri şi nu comit nici una din erorile menţionate mai sus, dar recunosc că nu dau tot ce au mai bun şi datorită acestei concluzii pe care o trag, ies din lucrarea la altar şi Îl slujesc pe Dumnezeu cu toată forţa lor, dintr-o altă poziţie, menţionată mai sus. Această atitudine, adesea neînţeleasă de mulţi, este onorată pentru că nu este de ajuns să vrei să faci Lucrarea lui Dumnezeu ci trebuie să ai şi vocaţia necesară pentru a o face. Aceştia au intrat în Lucrare din emoţie şi apoi şi-au dat seama că nu era locul lor aici şi că nu aveau vocaţia necesară. Dovada o fac numeroasele persoane care L-au slujit pe Dumnezeu pe Altar şi care nu au văzut nici o dezvoltare în ministerul lor, iar apoi au fost sincere şi au spus că vor să fie lucrători. Aceştia au văzut mai apoi o dezvoltare în ministerul de lucrători, dar şi în viaţa lor proprie. Piesa este bună, doar dacă este pusă la locul potrivit.